Abonează-te la postările mele

Translate

Semnele care prevestesc un cutremur

31 octombrie
Iată care sunt cei şase indicatori care pot prevesti un cutremur, aceştia putând fi observaţi de orice persoană, chiar cu ochiul liber:
1. Norii tip panglică
Primul dintre cei şase indicatori descoperiţi în general este apariţia pe cer a unor nori de tip panglică, paraleli.
2. Modificarea nivelului apei din fântâni
Un alt semn foarte important constă în modificarea nivelului apei din fântâni, care, înainte de producerea unui seism, scade sau creşte foarte mult. Totodată, apa îşi schimbă culoarea, dar şi gustul, iar cei care se uită în fântână au senzaţia că apa ar fierbe.
3. Comportamentul animalelor de companie
Cel de-al treilea indiciu descoperit în general în cei 30 de ani de cercetări îl reprezintă schimbările comportamentale ale animalelor de companie.
Loading...
4. Paraziţii electrici
Mai mult, în zona ce urmează a fi lovită de cutremur se constată creşterea paraziţilor electrici la recepţiile de telefonie mobilă, televiziune şi radio.
5. Descărcări electrice pe cer.
În zona seismică, pe cer, se poate observa apariţia unor lumini sau descărcări electrice care sunt date de scăpările energetice ale scoarţei terestre spre atmosferă.
6. Oamenii devin mai agitaţi
Potrivit unui studiu realizat de seismologii japonezi, comportamentul oamenilor se schimbă, de asemenea, înainte de producerea unui cutremur.


Lucruri pe care ar trebui să le faci pentru alimentația copilului tău

31 octombrie
Vorbesc aproape în fiecare zi despre importanța unei diete echilibrate și curate. Adică sănătoase. Bineînțeles că este cu atât mai importantă în cazul copiilor. Și, dacă adulții își asumă dacă iau decizii care le afectează sănătatea, oricine ar trebui să facă un efort de dragul copiilor. Ei nu au nicio vină.
Copilul nu ia singur decizii în privința alimentației până la o anumită vârstă și, oricât am spune că are și gusturi proprii, de cele mai multe dintre ele sunt responsabili părinții.
Să trecem la cele 8 lucruri pe care orice părinte ar trebui să le facă pentru copilul său:
1. Puterea exemplului este cea mai mare
Niciodată copilul nu va înțelege că ceva nu este bun pentru el dacă pe tine te va vedea făcând exact acel lucru.Profesorul Mencinicopschi a atras atenția de nenumărate ori că obezitatea la copii a devenit o problemă majoră și în România. Și nu vorbim aici doar despre faptul că râd copiii de unul mai grăsuț. Obezitatea atrage după ea o mulțime de alte probleme: cardio-vasculare, metabolice și, inclusiv, pentru funcționarea creierului. Așa cum am explicat în articolul despre efectele nocive ale zahărului, cele mai importante sunt exact asupra activității cerebrale.
Așadar, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să-i oferi copilului exemplul personal. Profesorul Mencinicopschi spune că gusturile alimentare se formează până la vârsta de 10 ani. După, este foarte greu să le mai educi, plus că mai intervin și dependențele alimentare.
Loading...
2. Dulciurile nu sunt bune pentru copii, nici măcar cele făcute în casă
Pentru că, la preparare, se folosește mult zahăr și făină albă, care are încărcătură glicemică mare. Produsele cu mult zahăr rafinat nu vin cu niciun aport nutritiv pentru copil, doar că-l îngrașă și, în plus, organismul va consuma din rezervele proprii de vitamine și minerale. Rezultatul: un copil gras și, în același timp, anemic. Adică un viitor adult cu mari probleme de sănătate, nu doar de aspect fizic.În plus, consumul de zahăr duce la variații ale glicemiei care au ca efect creșterea riscului de diabet de tip 2. Știu că un copil mereu va cere și că învață de mici că nu te lasă sufletul să-i refuzi și prind arta șantajului foarte repede, dar tu ești adultul în relație și va trebui să te impui. Și să-i inoculezi ideea că unele produse pur și simplu nu sunt bune pentru el. Nu-l lași să bage mâna în cuptorul încins doar pentru că este atras de culoarea aprinsă și te roagă cu ochi mari și umezi, nu? La fel trebuie să gândești și despre dulciurile frumos ambalate și produsele procesate care, evident, conțin mulți conservanți.
Sunt bune cele făcute în casă cu ingrediente sănătoase, adică fără făină albă sau tone de zahăr rafinat. Înlocuitorii sănătoși îi găsiți în articolul spre care am dat link mai sus. Bune sunt, de exemplu, și cele din categoria raw-vegan.

3. Cultivă-i gustul pentru fructe și legume
Fructele sunt extraordinar de gustoase! Prefer oricând un fruct decât o prăjiturică și nu, nu pot să rezist în fața unei lădițe de căpșuni. Cu siguranță poți găsi fructele care-i plac și copilului tău. Plus că există o sumedenie de rețete vegane pentru dulciuri, înghețata fă-i-o în casă, shake-ul de asemenea, oricum îți va ieși mai bun decât cel de la Mac. Garantat!
Ciocolata adaugă-i-o rasă peste diverse spume și shake-uri sau dă-i din cea cu un conținut ridicat de cacao, fără adaosuri gen lapte, fructe, jeleuri etc.
4. Scoate-ți din obicei ideea de desert
Este cel mai prost obicei de pe planetă. Dulciurile, ca și fructele de altfel, trebuie consumate ca gustare, la 2 ore distanță de masă.
5. Prepară-i sucurile în casă
Știu că vei ieși mai scump dar vorbim despre sănătatea copilului tău. Și mereu diluează cu apă plată sucurile din fructe stoarse. Așa cum am spus și în cazul adulților, acestea trebuie socotite la fel ca orice alt aliment. Doar la apă nu există nicio restricție.

Loading...
6. Obișnuiește-ți copilul să mănânce dimineața
Sărirea peste micul dejun este cel mai frecvent obicei nesănătos pentru adulții din ziua de azi și este și cel mai prost. Și este doar vina părinților pentru că rutina alimentară se educă. Odată ce ți-ai educat organismul că primește dimineața materie din care să-și extragă energie, îți va cere în fiecare zi.
7. Învață-ți copilul de mic să facă mișcare
Dacă va crește așa, nu va putea altfel nici ca adult. Nu mai vorbim despre faptul că vremurile s-au schimbat iar programul zilnic al copilului nu mai înseamnă, ca pe vremea noastră, să se joace în fața blocului. Chiar și cu așa o copilărie, mulți au ajuns adulți sedentari. Dacă-l lași să învețe că statul cu tableta în mână este cea mai bună distracție sau, mai rău, că e mai important să fie deștept decât sportiv, atunci, ca adult, îi va fi infinit mai greu să se obișnuiască să facă mișcare.
Pentru că un om care are grijă de sănătatea și de corpul lui nu are cum să fie un om prost. Sportivii nu sunt, în niciun caz, oameni proști. Nu se poate face o regulă. Cum nici toți oamenii sedentari nu sunt deștepți. Dovadă, meltenii ăia cu lanțuri atârnate pe burdihane umflate. Inteligența nu are nici legătură nu cantitatea de șunci. Și, în niciun caz, nu este direct proporțională. Doar riscurile de îmbolnăvire au o legătură de directă proporționalitate cu grăsimea.
8. Cel mai important sfat dintre toate
Informează-te! Viața copilului tău depinde de asta. Cel mai bun lucru pe care-l poți face este să citești și să alegi specialiștii în care ai încredere și să le urmezi sfaturile, când vine vorba despre dieta copilului tău.
Loading...

Rețeta ceaiului anticancer,creată în Canada

31 octombrie
Este un tratament atât de puternic şi eficient în lupta cu tumorile, încât ar putea spulbera mitul legat de icurabilitatea cancerului.
Descoperit încă din anul 1921 de către sora medicală Rene Caisse din Canada, Essiac este tratamentul împotriva tumorilor care a uimit opinia publică mai bine de un secol, datorita eficienţei sale dovedite în lupta cu eradicarea tumorilor.
Ceaiul minune ce are la bază patru plante a fost administrat prima dată într-un spital din Ontario de către asistenta medicală Rene Caisse unei rude diagnosticate cu cancer la stomac în fază terminală. Pentru că medicii nu i-au mai acordat şansa supravieţuirii mai mult de şase luni matuşei lui Rene, aceasta s-a hotărât să încerce tratamentul cu ceaiul anticancer. După tratament, mătuşa sorei medicale s-a însănătoşit şi a mai trăit 21 de ani, iar boala nu a mai recidivat. Această reuşită extraordinară a încurajat-o pe Rene să trateze şi alţi pacienţi, la fel de bolnavi, cum a fost mătuşa ei. Rezultatele au fost uimititoare.
Loading...
De atunci remediul a fost cunoscut în lumea întreaga drept ESSIAC, denumire ce povine de la numele sorei medicale (Caisse) care se citeşte... invers.
În arhiva succeselor înregistrate de tratamentul cu ceai Essiac, s-a mai semnalat un caz care a uimit lumea medicală. Un grup de opt medici au fost martori la modul în care leacul, administrat de sora Rene, a contribuit la vindecarea pacientului, diagnosticat de specialişti cu cancer. Potrivit estimărilor medicale, bolnavul mai avea de trăit circa cinci luni.
Concluziile acestei vindecări i-a determinat pe medicii-martori să solicite guvernului, să-i acorde sorei medicale spaţii adecvate, pentru continuarea tratamentului. Spre surprinderea tuturor, cererea medicilor a fost respinsă şi Rene urma să fie arestată deoarece practica medicina fără să fie licenţiată în domeniu. Spre norocul ei, sora medicală trata pacienţii în mod gratuit şi astfel a scăpat de aspra pedeapsă.
În paralel cu vindecările, au continuat şi tentativele autorităţilor s-o aresteze pe Rene. Ea a reuşit să protejeze formula de teamă că persoane neloiale ar putea s-o folosească în mod incorect. Formula completă a fost încredinţată doctorului C. Brush, cu care Rene a colaborat sub supravegherea unui grup de medici. Acesta a făcut studii clinice mai bine de şapte ani şi a urmat tratamentul cu ceai Essiac, atunci când s-a îmbolnăvit şi el de cancer.
Loading...
După numeroase teste efectuate pe şoareci, dr. C. Brush şi directorul centrului său de cercetări, Charles McClure, au prezentat public concluziile studiului realizat de ei: "ceaiul Essiac poate cauza o recesiune a masei canceroase".
În privinţa pacienţilor trataţi cu Essiac, dr.Brush spunea : "Pacienţilor care, din punct de vedere clinic suferă de cancer dovedit patologic, li s-a redus durerea şi li s-a micşorat masa celulară canceroasă; pacienţii au luat în greutate şi starea lor de sănătate s-a îmbunătăţit. În cazul bolnavilor aflaţi în faza terminală, în urma tratamentului s-a constatat că Essiacul le-a prelungit viaţa".
Reteţa unuia dintre cele mai eficiente tratamente anticancer din toate timpurile:
Essiac este un remediu realizat din patru plante: rădăcină de brusture (6,5 căni), iarbă de măcriş (453 g), rădăcină de rubarbă (28,35 g), scoarţă de ulm cu coaja netedă (113, 4 g), 7,6 l apă distilată, fără sodiu.
Leacul se fierbe în vase din material inoxidabil. Modul de preparare trebuie respectat cu stricteţe: Apa distilată se pune într-un vas cu capac şi se lasă să dea în clocot o singură dată, după care în vas se toarnă o ceaşcă de amestec de plante. Ceaiul se fierbe timp de zece minute, iar vasul se lasă acoperit încă 12 ore. Apoi se încălzeşte până la punctul de fierbere.
Ceaiul obţinut, Essiacul, se toarnă fierbinte în sticle sterilizate. Când s-a răcit, se păstrează în frigider.
Bolnavilor li se recomandă un consum zilnic de câte patru linguri de Essiac înainte de micul dejun şi seara, după cină.
Loading...


Ai grijă ce mănânci,ce bei si ce faci dacă vrei să ai o viată lungă

31 octombrie
Niciodată nu ştii prea mult despre sănătate.Specialiştii din întreaga lume au cercetat zeci de ani fiecare părticică a vieţii noastre şi au ajuns la concluzia că nu doar "genele bune" ne ţin sănătoşi până la 100 de ani, ci şi câteva alte mici obiceiuri. Iată 20 de secrete despre sănătate care te vor ajută să ai o viaţă lungă.

Ai grijă ce mănânci!
 1. Mănâncă mai multă coajă de pâine. Ea conţine de până la opt ori mai multă lizină, antioxidant care luptă împotriva cancerului, decât miezul.
 2. Liber la ulei de măsline şi oţet. Pune în salată sau în mâncare oricât vrei! Cu ajutorul lor vei reduce riscul de cancer, îmbătrânirea prematură, obezitatea şi diabetul.
 3. Mănâncă zilnic un grepfruit roşu şi, pe cât de des posibil, fructe de pădure. Aminoacizii şi antioxidanţii din ele te vor ajută să previi cancerul şi bolile mintale.
 4. Mănâncă cinci porţii de legume şi fructe pe zi. Sănătatea ta va fi intacta chiar şi la vârsta de 100 de ani!
 5. Mănâncă ciocolată neagră, chiar dacă eşti la regim. Nu va avea efect negativ asupra dietei tale, iar partea bună este că patru grame de cacao sporesc eficacitatea inimii cu 33%!
 6. Ia un supliment de magneziu zilnic. Vei fi cu 40% mai puţin predispus la deces produs de orice fel de afecţiune fizică.

Loading...
Ai grijă ce bei!
 7. Bea opt pahare de apă pe zi, spun cei de la Universitatea Loma Linda. Specialiştii au descoperit că “băutorii de apă” sunt cu 55% mai puţin predispuşi îmbolnăvirilor de orice natură.
8. Savurează două ceşti de cafea pe zi, dacă vrei să previi cu până la 55% apariţia infarctului sau a bolilor cardiovasculare.
 9. Bea ceai de mentă. Conţine antioxidanţi puternici care reduc cu 60% inflamaţiile organelor şi previn apariţia diabetului.
 10. Nu sări de trei pahare de alcool pe zi. Experţii de la Harvard spun că aceasta este reţeta ideală pentru o sănătate curată.
Despre sănătate: Ai grijă la boli!
 11. Nu mai duce boala pe picioare. Cei care îşi pun sănătatea pe locul doi şi nu se menajează în perioada cronică a unei răceli sau altei boli sunt de două ori mai predispuşi la atacuri de cord fatale şi la complicaţii serioase ale afecţiunilor. Dacă esti răcit, rămâi în pat!
 12. Stinge focul din stomac. Dacă suferi des de usturimi în piept, mergi la medic şi tratează-te. Aceste arsuri slăbesc puterea inimii, spun specialiştii de la International Journal of Cardiology.


Loading...
Ai grijă la stres!
13. Râzi mai mult. Alege o comedie, în locul unui film de acţiune sau horror, deoarece o oră de râs îţi relaxează corpul şi mintea îndeajuns încât să se regenereze după atacurile de stres.
 14. Fii relaxat. Oamenii stresaţi traiesc cu 20 de ani mai puţin decât un om cu o stare psihică normală. Dacă adăugăm şi fumatul la această formulă ne putem explica de ce foarte mulţi oameni suferă decese premature.
 15. Nu te mai stresa la muncă. 70% dintre sinucigaşi au ales să-şi ia viaţa din cauza stresului de la serviciu. Alege să fii calm şi să nu iei problemele de lucru acasă. Astfel te vei feri de multe boli mintale.
 16. Căsătoreşte-te. Contrar multora care văd viaţa de familie un iad, specialiştii au demonstrat că persoanele căsătorite au o rată de deces mult mai apropiată de parametrii normali, decât cei care au ales burlăcia! Prin urmare, datorită confortului psihic şi protecţiei partenerului de viaţă, persoanele căsătorite trăiesc mai mult.

Ai grijă la exerciţiile fizice!
17. Fă sport cu greutăţi. Cercetătorii de la Universitatea din Michigan au demonstrat că bărbaţii care fac antrenament de forţă regulat şi-au scăzut cu opt puncte presiunea diastolică. Îndeajuns pentru a reduce cu 40% riscul de atac cerebral şi cu 15% pe cel de infarct!
 18. Fă mişcare în aer liber şi ia-ţi un căţel care să te motiveze! Vei reduce orice formă de depresie până la 100%, iar corpul tău se va simti cu 50% mai bine!


Ai grijă la somn!
19. Parfumează-ţi dormitorul cu iasomie sau trandafir, pentru a avea un somn liniştit. Cei care nu se odihnesc corespunzator sunt mult mai predispuşi bolilor de inima, mintale şi diabet.
20. O oră de somn la prânz face minuni pentru trup şi suflet. Efectul lui este imediat, iar remediu mai bun pentru boli sau afecţiuni decât somnul nu există!
Loading...


Lipsa părinţilor plecati în străinătate este drama copiilor

11 octombrie
Copiii ai căror părinţi sunt plecaţi din ţară se confruntă cu stări emoţionale negative: devin trişti, se simt izolaţi, plâng, au sentimente de insecuritate şi uneori ajung să cadă în depresie, care conduce adesea la suicid. Sentimentele lor acute de disperare, împletite cu cele de vinovăţie sunt atât de puternice încât nici nu au puterea să le spună să rămână.
„Există cel puţin două situaţii şi anume: cea în care pleacă doar unul dintre părinţi, celălalt rămânând acasă cu copilul, şi cea în care pleacă ambii părinţii, copilul fiind lăsat în grijă altor rude. Aceste decizii sunt luate de părinţi, iar cei mici sunt nevoiţi să le accepte. Despărţirea de mamă este considerată de unii copii drept un abandon. Dar chiar şi atunci când tatăl este cel plecat, copilul resimte în mod negativ lipsa lui. Copiii se simt mai afectaţi în prima perioada după plecarea părinţilor sau la prima experienţă de acest gen”, a explicat psihologul.
Loading...
Deşi cei mici par că se adaptează odată cu trecerea timpului, aceştia ajung uneori să aibă note mici la şcoală sau să fie ţinta “răutăţilor” altor copii care le cunosc starea.
“În majoritatea cazurilor, randamentul şcolar scade din cauza absenţei suportului şi încurajării din partea părinţilor, iar în unele cazuri copiii devin mai responsabili în pregătirea temelor, din dorinţa de a recompensa efortul părinţilor de a munci peste hotare. Un adolescent îmi povestea că e conştient că tatăl lui nu e vreun luptător de K1, dar totuşi acum, fără el, a primit ameninţări din partea altor tineri, care îi cunoşteau situaţia de acasă, şi îi este teamă să nu fie rănit fizic”, a completat Nicoleta Popleşanu.
Loading...
Banii nu aduc fericirea
Deşi majoritatea părinţilor care pleacă în străinătate cred că bunurile materiale vor compensa lipsa afecţiunii şi a dragostei părinteşti, copiii ar spune că îşi doresc ca de sărbători să împodobească bradul împreună şi nu să vorbească pe Skype cu mama şi tata. Din nefericire, majoritatea îşi manifestă această frustrare în diferite moduri, uneori dramatice.
„Copiii mai mici exteriorizează mai uşor emoţiile provocate de despărţirea de părinţi, pe când adolescenţii preferă să nu-şi arate trăirile. Lipsa de afecţiune este compensată de unii copii prin afişarea unei imagini de bunăstare materială. Lipsa supravegherii suficiente a adulţilor, insuficienta organizare a timpului liber, dispunerea de mijloace financiare, precum şi presiunea semenilor cresc vulnerabilitatea acestor copii în faţa unor riscuri legate de consumul de substanţe, abandonul şcolar, relaţii sexuale precoce şi comportamente deviante”, a concluzionat specialista.
Loading...



Ai pisică în casă?Consideră-te o persoană norocoasă! Citeste următoarele detalii nestiute

11 octombrie
Fără să aibă studii de specialitate, pisicile simt când un om este bolnav şi pot identifica energia negativă în organism.
Ele au un câmp electromagnetic foarte puternic, iar prin contactul între om şi pisică undele electromagnetice ale acesteia neutralizează undele emise de un organism bolnav. Medicii au observat de multă vreme că în familiile în care există animale de companie, în special pisici, atmosfera e mai senină, bolile sunt mai rare, iar când apar, afecţiunile se vindecă mai repede.
Pisica simte dacă te doare ceva.
Nu trebuie să te miri dacă o pisică ţi se aşază în poală, la şale, dacă stai întins pe pat, sau după cap, în zona cervicală. N-o alunga, fii răbdător, las-o acolo unde s-a cuibărit, pisica ştie cât trebuie să stea şi va pleca singură.
Loading...
Pisica încearcă să se lipească de acea parte a corpului unde se află organul bolnav şi, după un timp, durerea se potoleşte şi omul se simte mai bine. Bioenergeticienii consideră că pisicile au capacităţi extrasenzoriale foarte dezvoltate. Acest lucru le permite să vadă aura omului şi la nevoie să o trateze. Înainte de toate, micuţele patrupede pot fi ajutoare de încredere ale neurologilor şi psihoterapeuţilor. Ele reduc stările de nelinişte, calmează, trezesc sentimente de încredere, de optimism.

Pisica şi inima
Sistemul cardiovascular pare a fi „specializarea” acestor patrupede. Pisicile sunt excelenţi „cardiologi”, aşa că cei care suferă de hipertensiune, au trecut printr-un infarct sau accident cerebral li se recomandă să ţină mai des în braţe o pisică. Din experienţă s-a constatat că prezenţa în casă a unei pisici stabilizează tensiunea arterială şi la persoanele cu distonie neurovegetativă.
Conform observaţiilor făcute de cercetători americani, în cazul persoanelor care au pisici, riscul de a face un infarct scade cu 30-40%.
Iubitorii de pisici spun că favoritele lor diagnostichează întotdeauna corect starea de spirit şi de sănătate a stăpânului, se aşază pe pieptul lor şi adesea previn chiar atacurile de cord.
Pisica şi creierul
Un alt efect uimitor al influenţei pisicilor asupra organismului omului este îmbunătăţirea memoriei. Medicii au găsit următoarea explicaţie a acestui fapt: cea mai mare acumulare de puncte care activează memoria se află în centrul palmei. Pentru stimularea acestor centri, în Orient se fabrică bile speciale. Câte două asemenea bile se ţin zilnic în fiecare palmă, rostogolindu-le.
La noi această practică nu este răspândită, în schimb ne putem mângâia câinele sau, cu o eficiență şi mai mare, pisica. Specialiştii au mai observat că aceste animale ajută la reducerea mai rapidă a febrei în cazul persoanelor răcite sau gripate, calmează senzaţiile dureroase şi chiar întăresc oasele! Conform uneia dintre ipoteze, torsul ar fi sursa acţiunii terapeutice a pisicilor. S-a măsurat şi frecvenţa pe care o are torsul pisicii – între 25 şi 50 Hz.
Loading...
Motan sau pisică?
S-a stabilit că, în pofida universalităţii lor, reprezentanţii familiei pisicilor se specializează totuşi în diverse afecţiuni.
De exemplu, influenţa bioenergetică a unei pisici este cu mult mai puternică decât cea a unui motan.
Pisicile „fetiţe” vindecă mai bine afecţiunile sistemului nervos şi ale organelor interne, în vreme ce „băieţii” sunt specialişti mai buni la capitolele artroză, spondiloză, osteopatii. Pisicile cu blana lungă sunt excelenţi neurologi. Ele ajută în cazul depresiilor, reduc irascibilitatea, normalizează somnul. Cele cu blăniţă de lungime medie sunt buni cardiologi, iar pisicile cu blana scurtă tratează mai bine afecţiunile stomacului, ficatului şi rinichilor. Pisicile siameze, pe lângă faptul că sunt de mare ajutor în tratarea răcelilor, au un rol important şi în profilaxia gripei. Simpla lor prezenţa în locuinţă anihilează microbii care pot genera boală.
Neagră, roşcată sau cenuşie?
S-a demonstrat că are importanţă chiar şi culoarea blănii. Pisicile negre sunt capabile să absoarbă foarte multă energie negativă şi, de aceea, sunt de neînlocuit în curăţenia energetică a locuinţelor cu multă aparatură electrică. Una sau chiar două-trei asemenea pisici pot să-i calmeze pe stăpânii exagerat de impulsivi şi temperamentali. Ferindu-şi stăpânul de excesul de energii negative, pisicile ajută la normalizarea circulaţiei, a metabolismului şi chiar la resorbţia hematoamelor interne. În felul acesta ele previn infarctul, accidentele cerebrale, hipertensiunea, gastrita şi osteopatiile.
Loading...


Sfaturi pentru durerea de ureche.Cele mai bune remedii

11 octombrie
Durerea de urechi reprezinta disconfortul care apare in aceasta zona si care se mai numeste otalgie. Afectiunea se poate manifesta la una sau la ambele urechi si poate varia ca intensitatea de la usoara, stearsa pana la junghi sau durere pulsatila(care se accentueaza la intervale regulate).
Daca totusi nu te confrunti cu durere si vrei doar sa scpai de ceara din urechi, exista un remediu interesant pe care il folosesc tot mai multi oameni. Pentru aceasta, ai nevoie de o lumanare terapeutica, care se gaseste in majoritatea farmaciilor. Tot ceea ce trebuie sa faci este sa introduci capatul fara fitil in ureche, iar celalalt se aprinde.

Afectiuni ale urechii
Cea mai frecventa cauza de otalgie la copii este otita medie (infectie la nivelul urechii medii). La adulti aceasta afectiune este mult mai rara. Simptome care pot insoti durerea auriculara sunt: durere faciala, simptome asemanatoare gripei (oboseala, febra, durere in gat, cefalee, tuse, dureri musculare), stare generala alterata, hipoacuzie (scaderea auzului) sau perceperea unor sunete neobisnuite, prurit auricular (senzatie de mancarime), dureri maxilare sau cervicale, dureri retroauriculare (in spatele urechii), pacanituri sau clicuri in timpul masticatiei, dureri dentare, la copii sau sugari manifestari cum ar fi trasul sau frecatul urechilor.
Loading...
Sfaturi pentru durerea de ureche. Cel mai bun remediu
Durerile de urechi pot fi cauzate de otite, dar si de anumite infectii ale gatului si ale nasului. De asemenea, loviturile puternice, acumularea de ceara, insecte, apa ramasa dupa baie, diferente de presiune pot cauza dureri. Cel mai bun remediu pentru a calma o durere de ureche este sa puneti ceva cald langa ea. Puteti folosi un prosop pe care l-ati inmuiat in apa fierbinte, o sticla cu apa calda, invelita intr-un prosop sau sare grunjoasa. In acest ultim caz, se incalzesc 10 linguri cu sare, apoi se pun intr-un saculet de panza deasa care se tine aproape de ureche. Vaporii degajati calmeaza durerea si grabesc vindecarea.

Sucurile de usturoi si de ceapa fac minuni
In caz de infectii, otite, folositi suc de usturoi. Striviti cativa catei de usturoi, iar sucul rezultat picurati-l in ureche cu ajutorul unei pipete. Nu numai ca va calma durerea, dar va ajuta si la vindecare, deoarece usturoiul este un antibiotic natural. Si sucul de la o ceapa zdrobita, aplicat pe o bucatica de vata ce va fi introdusa in ureche, calmeaza, de asemenea, durerile.
Uleiul de urechelnita te scapa de durere
Ca sa scapi de disconfort poti sa apelezi la cataplasme cu frunzele proaspete. Frunzele se introduc intr-o cana cu apa fierbinte, se lasa 10-15 secunde, se scot, se preseaza si se aplica, sub forma de cataplasma, in spatele urechii. daca aveti la indemana tinctura, puteti pune cate 2-3 picaturi in ureche, de 3 ori pe zi.
Loading...
Tinctura de propolis trateaza otita, urzica scade inflamatia
Tinctura de propolis este o metoda naturala foarte buna pentru urechile bolnave. Ca sa scapati de dureri, puneti cate o picatura de tinctura de propolis in fiecare ureche, de 2 ori pe zi, timp de 7-10 zile. Este bine de stiut ca si ceaiul de urzica scade inflamatia. Faceti infuzie dintr-o lingura de flori la 250 ml de apa clocotita. Dupa 5 minute, se strecoara, si se beau 4 cani pe zi, iar cu infuzia se pot face spalaturi auriculare.

Sucul de lamaie si uleiul de masline calmeaza disconforu
Sucul de lamaie este un remediu pentru a stopa secretiile urechii. Se pune cate o picatura de suc de lamaie in fiecare ureche, in fiecare seara, pana la disparitia completa a problemei. O linhurita de ulri de masline incalzita poate fi salvatoare. Cu ajutorul unei pipete se toarna in urechea bolnava trei picaturi de doua ori pe zi.
Cand trebuie sa mergi la doctor
Sunt in cazuri in care aceste remedii nu pot da rezultatele asteptate, iar simptomele persista si se agraveaza. Atunci cand o durere de ureche este acompaniata de plans excesiv, in cazul copiilor, febra mare, ameteala, tumefactiesau slabiciunea musculaturii faciale este cazul sa consultati un medic.
Loading...



Ce vremuri vin?Doamne fereste!

11 octombrie
Ce înseamnă asta?Ce au ajuns oamenii?Probabil va venii curând sfârșitul lumii.Imagini preluate de pe o pagina de facebook din Spania


Loading...









Loading...

În adâncul meu este doar întuneric

09 octombrie
Mă străbate până la oase absurdul vieții. Neputința, de multe ori, imaginară pare atât de adevărată, de vie. Ce să mai înțeleg? Am puterea să schimb ceva? Nu pot schimba decât ce sunt și nici asta intotdeauna.Disperare și strigăte sugrumate de ajutor. Nu-mi răspunde nimeni, căci sunt doar eu în bezna insuportabilă în care m-am adâncit tot mai greu, tot mai departe.
Ce rost are? Ce rost am? Ecouri… Cuvinte fără vreo logică, întrebări fără răspuns, răspunsuri fără vreo întrebare. Nici o noimă. Nici o ordine. Nici o ieșire.
Unde mi-am găsit până acum speranța? Cu siguranță nu în locurile astea sumbre și haotice pe care le străbate mintea mea acum. Nu-mi folosește la nimic rătăcirea asta, sunt conștientă. Dar îmi folosește ceva la ceva? Folosesc eu unui rost? Parcă e atât de inutil să-ți pui întrebarea asta pe cât e să încerci să răspunzi la ea…
Parcă nimic nu are rost uneori. Nici lumea, nici viața, nici -mai ales- eu. Aceleași zile, aceeași neputință, aceeași tristețe când privesc viața.
Tot mai adânc mă înec în gânduri. Mă întreb de unde găsesc puterea mereu să mă întorc la mal, atât de brusc, de parcă n-aș fii gustat vreodată amărăciunea zonelor abisale? Să fie nevoia de aer, nevoia de speranță sau doar cursul normal al vieții care mă menține pe linia de plutire și care e imun la stările mele lăuntrice?
Loading...


Ce înseamnă să fi sincer?Cu cine să fi sincer?De ce să mai fi sincer?

09 octombrie
Pentru mine a fi sincer înseamnă, în primul rând, să spun ceea ce cred, să nu-mi fie teamă de ceea ce gândesc, să nu-mi fie teamă de ceea ce sunt, de cine sunt cu adevărat.Dar cât mai contează astăzi sinceritatea? Aproape deloc pentru unii și sper că nu prea mult pentru alții.Pentru alții care vor fi mereu dezamăgiți când nu li se răspunde la fel, când vor fi priviți ca niște ciudați, neciopliți sau flegmatici.Și evident, vor fi evitați și de mult ori judecați.
Cu cine cred că ar trebui să fi cât se poate de sincer? Cu persoana cu care ai de gând să îți împarți viața, sau cu care chiar o împarți.Altfel, nu îmi imaginez cu cine ai vrea să fi mai sincer, mai adevărat sau mai corect.Și asta pentru că doi oameni care se iubesc ar trebui să împartă totul, să cunoască totul, să trăiască totul.Omul nu ar fi existat astăzi doar cu Adam, dacă nu ar fi existat și o Eva. O Eva cu păcatele ei, cu defectele ei, cu farmecele ei….Un Adam cu păcatele lui, cu greșelile lui, cu naivitatea lui.Ce s-ar fi întâmplat dacă Dumnezeu „ar fi închis ochii”, dacă s-ar fi purtat ca și când nu s-a întâmplat nimic?.Cât de fericiți ar fi fost Adam și Eva, rămași în Rai, nemuritori, trăind în minciună?!
Loading...
Mi s-a spus că nu suntem perfecți și că dacă vreau să fie bine trebuie să tac și să închid ochii uneori ppentru că nu trebuie spuse unele lucruri. Pentru că unele lucruri pot afecta o relație, pot strica ceva frumos.Și sunt de acord. Greșim și facem lucruri deseori dureroase pentru cei pe care pretinem că-i iubim. Dar continuăm să trăim lângă acea persoană iar dacă nu o cunoaștem și nu o acceptăm așa cum este, cu greșeli și cu păcate, cu rele, nu doar cu bune, așa cum și noi înșine ne simțim, atunci nu trăiești în minciună? Atunci nu trăim cu o imagine greșită despre celălalt? Atunci nu trăim cu un străin?
Mi s-a mai spus că dacă crezi în lucruri ideale, nu mai ai timp să trăiești și să fi fericit pentru că lumea nu e perfectă… Nu suntem perfecți, e adevărat, dar nu putem oare să fim mai buni?Nu asta trebuie să ne dorim? Să creștem? Să învățam? Să ne „îmbunătățim”? Nu vom atinge niciodată perfecțiunea, căci nu stă în natură noastră.Dar dacă ne rezumăm doar la aparențe și la „ceea ce este”, fără să ne gândim la „ceea ce ar trebui să fie”, atunci la ce să mai visăm, la ce să mai sperăm, la ce sa mai trăim?
Loading...

De ce să fi sincer?…
pentru că asta înseamnă să recunoști cine ești, cu riscul de a fi acuzat (pe bună dreptate de multe ori)
pentru că asta înseamnă să crezi în idealurile tale, cu prețul de a fi privit că un nebun sau „diferit”…
pentru că poate așa oamenii ar putea fi mai buni unii cu alții și mai fericiți că se iubesc pentru ce sunt…
pentru că poate așa n-am mai pierde timp cu tot felul de scenarii fără rost, cu construirea unei imagini pe care celălalt să o adore, în timp ce chiar noi înșine o detestăm…
pentru că suntem oameni, nu suntem perfecți, suntem „toți o apă și-un pământ”(cum îmi zicea cineva) și nici unul nu e mai bun decât altul…
pentru că dacă nu ne asumăm ceea ce suntem,  am putea crede că suntem mai mult de atât…
pentru că avem nevoie să fim iertați ca să învățăm să iertăm la rândul nostru…
Iar dacă nu mai cred în ideal, dacă nu mai cred că există Iubire, Adevăr, Frumos, Bine, zâmbete curate, intenții bune, oameni cu suflet, relație fără interese, oameni care cred în ceva, atunci pentru ce toată tristețea clipei de azi…Dacă nu pentru un mâine mai bun?
Loading...


Cerem prea mult sau ni se oferă prea putin?

09 octombrie
De cele mai multe ori avem impresia că suntem diferiți de ceilalți,și nu de mai puține ori,diferența constă într-un plus, într-o bulină roșie: eu sunt mai bun, eu merit mai mult, eu spun mai bine eu și iarăși eu.
Însă uneori ajungem să ne luptăm pentru primele locuri în domeniul suferinței: eu sufăr mai mult, mie mi-a fost mai greu, eu sunt „mai victimă” decât alții, eu am îndurat nefericirea maximă. De parcă n-am vrea să lăsăm și altora măcar un strop de necaz sau supărare. Viața ne aduce mereu în situații în care simțim că cerul s-a lăsat pe umerii noștri și că tot răul și toată suferința din lume se adună asupra noastră. Deși sunt situații și cazuri mereu mai grave și mai serioase decât cel în care ne regăsim, și, deseori, conștienți fiind de acest lucru, nu ne putem opri să nu simțim nenorocirea în cel mai egoist mod.  Simțim pentru că omul, pe lângă rațiune, are și suflet. Iar atunci când omul „pune suflet” în ceva care nu are loc sau care nu se dovedește a fi pe gustul „fin” al sufletului, trăim o mare dramă.
Loading...
Sunt momente în care simțim bucurie, împlinire sau liniște sufletească fără să ne chinuim prea mult pentru asta. Simțim cum tot ce e bun și frumos ne încălzește sufletul. Atunci sufletul înflorește: iubește, primește și dăruiește. Însă, tot așa, sunt momente în care ne simțim atât de goi pe dinăuntru încât nici inima nu ne-o mai auzim bătând și ne întrebăm dacă va mai fi ceva vreodată acolo. Iar acestea sunt momentele care ne par eterne. Un eșec care ne dezarmează, o iluzie făcută mii de cioburi, un vis neîmplinit și toate acestea pentru că realitatea fiecărui eu, fiecărui suflet în parte,  se lovește de realitatea altora sau de realitatea lumii.O lume care își urmează propriile legi.
Este momentul când ne permitem să credem că mai rău nici că se poate imagina și că suntem norocoșii posesori ai nenorocirii supreme.  Se spune că soluția ar fi să nu ne dorim mai mult decât avem, pentru ca să nu fim dezamăgiți dacă nu vom avea; să nu sperăm, pentru că, deși speranța moare ultima, s-ar putea să nu fie așa și în cazul nostru; să nu plănuim pentru ca să nu fim triști atunci când viața, fără să întrebe măcar, ne plănuiește cu totul altceva.  Dar poate cineva să nu spere și să nu dorească ceva?
Loading...
Tindem si pretindem mereu către perfecțiune: a lucrurilor, a oamenilor, a situațiilor și chiar a noastră, lucru care ne face să sperăm la mai mult și mai bine. Posibilitatea ca lucrurile să nu se întâmple așa cum am sperat sau oamenii să nu fie așa cum i-am crezut, constituie un risc asumat de la început. Un risc ale cărui consecințe însă, nu le putem suporta și suntem incapabili să le facem față.
Se poate întâmpla ca natura să te surprindă neplăcut, situațiile să te întristeze sau -tot mai des- oamenii să te dezamăgească. Și cu toate că în fiecare din noi se prăbușește o întreagă lume, nimic nu se schimbă de fapt: soarele răsare în fiecare dimineață, oamenii zâmbesc, timpul trece iar viața își continuă cursul firesc fără să dea doi bani pe lumea ta invizibilă și dramatică.
Loading...



Ține-mă de mână,Doamne!

09 octombrie
Știu cât sunt de norocoasă să am tot ce am și să fiu cine sunt. Încerc să devin, cu fiecare zi, un om mai bun. Cu toate astea, nu pot să nu mă întristez uneori. Chiar fără motiv anume.
E acea tristețe a trecerii, a nenumăratelor dureri de rămas bun, a tăcerilor care se pare că maturizează ființa. Dar n-am să mă pot obișnui niciodată cu schimbările, deși mă aflu într-o continuă schimbare, fără voia mea.
E legea firii, ceea ce înseamnă că cineva, atunci când a creat lumea, a considerat că așa e mai bine și mai cu folos. E singurul mod în care pot accepta lucrurile așa cum sunt: să cred că există Cineva mai presus de mine, de om și de înțelegerea limitată a omului care știe cum trebuie să se întâmple totul.
Au nu se vând două vrăbii pe un ban? Și nici una nu va cădea pe pământ fără știrea Tatălui vostru.
La voi însă şi perii capului, toţi sunt număraţi.
Aşadar nu vă temeţi; voi sunteţi cu mult mai de preţ decât păsările.
(Matei 10, 29-31)
Loading...
E singura speranță. Credința că Cineva are grijă de sufletul nostru și ne ține de mână mereu. E ceea ce ne face să continuăm în zilele în care nimic nu se întâmplă, nimic nu e cum ne-am dori și nimic nu putem face în privința asta.
Putem, desigur să încercăm să ne convingem că totul ține de starea noastră de spirit, că putem influența lucrurile în jurul nostru sau că, atunci când ne dorim ceva, „tot universul complotează pentru a face acel lucru posibil”.
Și probabil, într-o măsură aceste lucruri sunt adevărate. Dar faptul că nu putem menține stările pozitive permanent, nu putem fi constanți nici în gândire, nici în simțire arată, de fapt, cât suntem de neputincioși. Iar dacă să ne înfrânăm pe noi înșine e atât de greu, cum am putea schimba ceva în jurul nostru?
Sunt destule exemplele în care ne-am dezamăgit pe noi înșine în reacțiile pe care le-am avut, în deciziile greșite pe care le-am luat, ca să ne dăm seama, cred eu, că trebuie să existe ceva mai presus de noi.
Dumnezeu, de acolo de sus, cunoaște toate câte sunt în sufletul nostru, toate durerile, toate bucuriile, toate dorințele, toate greșelile.
Iar dacă, de multe ori ne punem întrebarea „De unde găsesc puterea să merg mai departe prin toate astea?” ar trebui să ne gândim că, poate, Dumnezeu ne ține de mână chiar și atunci când noi Îi dăm drumul.
Loading...


Vreau...

09 octombrie
…să-mi ții de cald atunci când pășesc desculță și fără echilibru pe marginea trotuarului în dimineți în care străzile sunt ale noastre.

…să-mi desenezi copaci cu fructe nemaiîntâlnite și să-mi șoptești în păr „Mi-e dor să te privesc visând cu îngerii de mână”.

…să-mi rupi un colț din timp, să-l faci o coală de hârtie, apoi să o împături într-un avion debusolat.
Loading...
… să-ți dorești în jurul tău umbra mea născută de soare, soră cu pământul, statură fără chip.

…să îți odihnești genunchii în nisip, privindu-mă cu coada ochiului cum tac și te ador de fiecare dată când se mișcă marea.

…să aduni în palme zâmbete copilărești atunci când mă alergi pe după stâlpi de lemn ce-mi seamănă a cruci.

…să îți cuprind cu mâinile fruntea, să închid ochii și să-mi imaginez toată viața ta pe care n-am s-o aflu niciodată, să tremur, să zâmbesc și apoi să-i spun lui Dumnezeu, în gând, ce minunat e sufletul care se ascunde dinaintea mea. Tu n-ai să știi vreodată cât de minunat ești decât dacă-ți va spune El!

…să îmi lipesc de ființa mea neînsemnată toate privirile tale către cer, toate sunetele cuvintelor tale atent alese, toate respirațiile tale dulci, adânci și binecuvântate.
…să mă crezi când îți descopăr gândurile mele și vreau să mă minți că sunt fântâna mâinilor tale, fără de care ele ar îmbătrâni și s-ar usca precum frunzele toamna.

…să mă ierți că m-am legat de culoarea ochilor tăi ca să nu cad în abisul privirii tale și să ajung pe tărâmuri misterioase despre care nici tu nu știi că există.

…să mă cerți cu sărutări vremelnice și târzii, să-mi culegi pașii să-i pui în urma ta , să îmbrățișăm împreună același copac cu frunze verzi și miros de veșnicie, să te așezi în inima mea și să rămâi acolo, acasă.
Loading...

Dragostea este despre emotii si asteptări despre încredere si libertate

09 octombrie
Dragostea este despre emoții și așteptări. E despre încredere și libertate. E despre copilul care aleargă desculț prin câmpul de maci și cască gura către cer atunci când plouă cu tunete, în miez de vară. E despre cuvinte care nu se spun fiindcă se transmit prin priviri și atingeri. Despre copacul care adăpostește la umbră câinele obosit de arșiță.

Dragostea e despre bătrâni învingători care s-au ținut de mână chiar și atunci când fiecare ar fi putut să meargă singur la drum. Despre îmbrățișări în somn și purtări de grijă. Despre certuri în care amândoi zâmbesc. Despre speranță. Despre greșeli care se vor iertate. Despre lacrimi nemărturisite. E despre respirațiile tăiate și dureri inevitabile. Despre începuturi cu entuziasm și sfârșituri glorioase. E despre câștigul din fiecare pierdere.
Loading...
Dragostea e despre orice altceva decât despre propria persoană. E cel mai scump dar pe care Dumnezeu ni l-a dat, să-l dăm mai departe și să se întoarcă înzecit. Dragostea nu vrea să schimbe. Ea acceptă, rabdă și înțelege. Dragostea e o floare rară, care e protejată de legi divine, de aceea nu piere niciodată. Nimic ce vine de la Dumnezeu nu piere, ci se întoarce în El.

Dragostea e nebunie. E țipătul fetiței care își descoperă în păr un fluture albastru. E miros de liliac și iasomie în timpul nopților răcoroase. E despre două urme de îngeraș lăsate în zăpadă. Despre lucruri care te emoționează de nu știi dacă să plângi sau să râzi sau dacă deja le trăiești pe amândouă în același timp și nu-ți dai seama. Dragostea e despre oameni care nu se tem să sufere. Despre oameni care plâng și pe stradă atunci când le este dor. Despre cei care nu-i uită nimeni niciodată. Despre gânduri curate și rugăciuni adânci.

Dragostea e despre pasărea care cântă la fereastră în fiecare dimineață. Despre acoperișul casei. Despre pâmântul care odihnește doruri și nume. E despre degetul mic de la picior pe care nimeni nu-l bagă în seamă fiindcă îl are. E despre amintirile care te fac să devii nostalgic și sensibil. E despre lumina care face ziua mai senină. Despre adulții care cred în Moș Crăciun. E despre duminica în care se mănâncă în familie. Despre străini care îți urează de bine.

Dragostea e ceea ce te face să simți că trăiești. E despre mama care te întreabă ce vrei să mănânci și tata care face pe durul ca să n-o iei pe căi greșite. Despre eforturi nerăsplătite. E despre familie, prieteni, animale, florile din ghiveci și mușcatele de pe balcon. E despre roșul căpșunilor din grădină și despre colegul din prima bancă care te face să vrei să mergi la școală a doua zi. Despre examenele la care ai picat fiindcă ți-ai dorit prea mult să le iei. Despre șeful prea exigent pe seama căruia toți angajații glumesc în pauze.
Loading...
Dragostea e despre sculpturi fără înțeles. Despre picturi ce nu se încadrează în vreun curent anume. Despre gânduri ce nu-și găsesc cuvinte potrivite. Despre culori. Despre copacul din mâinile tâmplarului. Despre paginile din fața cititorului. Despre dinții de pe scaunul dentistului. E despre mișcarea oaselor din picioarele dansatorilor. E despre firele de păr căzute în fiecare zi. Dragostea e despre reparații, cusături și șlefuiri.

Dragostea e despre oamenii care se ajută. Despre pâinea de pe masă. Despre apa pe care alții nu o au. E despre neputința în fața legilor naturii. E despre zâmbetele care se păstrează și-n cele mai teribile situații. Despre curaj. Despre umbrelele care adăpostesc necunoscuți. Dragostea e despre bărci, poduri și cruci. Despre munții care păstrează ecouri. E despre împotmoliri, ridicări și vindecări.

Dragostea e despre scaunele care așteaptă în jurul mesei. Despre povești cu unicorni și animale care vorbesc. E despre telefoanele care sună și cărțile cu rânduri subliniate. Despre pantofii cu toc de lângă patul lui. Despre paharul cu apă din care beau amândoi. E despre copiii doriți și multașteptați. Dragostea e despre milioanele de cuvinte care trec prin minte când tot ce poți spune e : „Uau!”
Dragostea e despre minunile cu care ne-am obișnuit fără să știm. Despre extraordinarul din fiecare lucru banal. Dragostea e despre tot ceea ce există în noi și prin noi. Despre încercarea de a defini universul trăirilor interioare.

Dragoste e ceea ar trebui să devenim dacă credem cumva că încă nu suntem.
Loading...


Caracteristicile zodiei rac

09 octombrie
Racul are o fire timida, sensibila, emotiva, care se bazeaza exclusiv pe emotii si sentimente. Este o persoana vulnerabila, influentabila, cautand adapost intr-o carapace in care se ascunde de unul singur. Aceasta carapace joaca rol de paravan pentru Rac, aratand lumii o cu totul alta fata decat cea reala.
Racul este receptiv si sensibil la schimbarile din jur. Niciodata nu se stie in ce dispozitie poate fi gasit. Se poate intrista repede, dar nu tine mult aceasta dispozitie, trecand in alta extrema. Dispozitiile psihice sunt foarte puternice dar si foarte schimbatoare de-a lungul unei perioade scurte de timp.
Loading...
Racul este sceptic si neincrezator fata de oameni, interpretand spusele lor dupa fiecare inflexiune ciudata a vocii, ceea ce inseamna ca il afecteaza mai mult modul lor de exprimare decat ceea ce spun. Are mare nevoie sa isi confeseze cele mai profunde ganduri, dar daca cei din jur nu sunt dispusi sa il asculte, atunci devine inchis, tacut, rezervat, punand intre el si ceilalti o bariera de siguranta, ca sa nu fie amenintat in nici un fel.
Trecutul este cea mai importanta preocupare a Racului: ii este foarte greu sa se rupa de trecut, de familie sau sa renunte la traditii sau obiceiuri vechi. Se leaga de amintiri, colectioneaza lucruri de care este legat sentimental.



Mă urăsc

06 octombrie
N-am urat de ani buni pe nimeni. De cand mi s-a dat intelepciunea de a intelege de ce si ce-i face pe oameni sa actioneze intr-un anumit mod. Din perspectiva separarii lor de fapte, am reusit chiar sa-i iubesc pe fiecare dupa cum si cat merita, urand in acelasi timp faptele lor, privindu-i deseori cu mila si tristetea izvorata din intelegerea prostiei lor. Prostia, cu efecte in necunoasterea si neintelegerea legilor ce guverneaza societatea, lumea fizica, dar si cea spirituala, nu absolva pe nimeni de efectele ce decurg din incalcarea acestor legi. Am ajutat pe fiecare, cat am putut si cat a dorit si acceptat, sa scape de prostie si de necazurile aferente ei.
Acum urasc. Ma urasc pe mine pentru ca nu reusesc sa ma inteleg, sa ma ajut, sa ma iert. Nu ma pot detasa, nu ma pot vindeca....
Cine ma va ajuta? O data,credeam ca-s multi oameni gata sa sara recunoscatori la cel mai mic semn de nevoie din partea mea. Privesc in jurul meu....doar oameni orgoliosi, plini de sine si de importanta vietii si faptelor lor. Sterpi la suflet, nu se obosesc sa faca nimic daca nu le "iasa" ceva, un avantaj cat de mic. Cativa, foarte putini, cu suflet viu si curat, dar inca nedescoperit si neacceptat de ei insisi, stau si ei incorsetati de sute de prejudecati, cerc vicios de "daca", "ce ar crede", "cum as aparea" ,"ce ar zice" ....impletit cu "nu pot", "nu merita", "nu vreau", "de ce eu", "nu acum", "de ce asa", etc.
Loading...
Ma urasc pentru ca sunt si eu om si am ajuns la inevitabil....sa am nevoie de ajutor, de intelegere, de iubire manifesta din partea semenilor mei, a celor dragi in special.....nu mult...un strop din oceanul daruit...
Ma urasc pentru ca nu mi-am invatat inca lectiile, tot acest timp cat am stat in turnul meu de fildes, impartind bunatate, sanatate, fericire, protectie si orice ajutor au avut nevoie cei in jurul meu. Oamenii vin, iau si pleaca....bucurosi ca nu trebuie sa plateasca nici macar cu simplul "multumesc", liberi de orice obligatie. Ba multi au zis la un moment dat, cu nesimtire: "ai fost carieră, ai fost proastă. Trebuia sa-mi ceri ...atunci ca eram in stare sa-ti dau orice...". Dar...de ce atunci dadea si acum nu ? Probabil am daruit si m-am daruit cui nu trebuie, cui nu merita, cui nu stie sa aprecieze darul nascut din zile si luni jertfite din timpul meu si timpul pentru mine. Bieti prosti! Era usor sa cer bani....cel mai usor. In schimb, le-am cerut ce e mai greu...ca multumirile si plata sa o faca fata de ei insisi si fata de Bunul Dumnezeu, devenind mai buni pentru/prin bucatelele de suflet si iubire puse putin din putinul meu si mult din Nesfarsirea Dumnezeiasca, spre vindecare trupeasca si spirituala. Mai buni fata de ei insisi si fata de cei din jurul lor, pe care pretind ca-i iubesc.
Ma urasc pentru ca sunt cea mai proasta dintre toti. Toti cer ajutor de la mine cand nu mai pot, sunt doctorul sufletelor lor. Acum am ajuns ca ei. Nu mai pot. Unde e doctorul meu? Unde si cine e persoana care sa aiba bucuria si fericirea de a sprijini si lecui un doctor....probabil...nu exista....probabil e doar Bunul Dumnezeu....
Loading...


Loading...