Nu, n-am să neg că ce a fost între noi a însemnat puţin pentru mine. Din contră, a fost totul pentru o perioadă de vreun an şi ceva. Ai fost fericirea ce-o sorbeam din priviri, agonia ce-mi întuneca şi mai tare nopţile, femeia care mi-a intrat sub piele mai uşor decât un ac şi a făcut ravagii mai m ari decât orice drog.
M-am văzut cu tine o viaţă întreagă, înfruntând furtuni, spărgând tipare, iubind fără limite şi încerând să devenim tot mai buni cu fiecare zi ce trecea. Însă, a venit momentul când ne-am fluturat batistele, ne-am luat adio, nu la revedere, ne-am urat tot binele din lume şi apoi am plecat fiecare pe drumul lui către necunoscut. Nu mi-a fost uşor, dar nici n-am murit. Iar când eu am intrat pe-un drum drept, te-ai gândit să apari pe marginea drumului meu. Îmi făceai semn să opresc şi te-am ascultat – oricât de trecut erai pentru mine, nu te puteam ignora.
Loading...
De ce revii de fiecare dată când îmi este bine? Doar să-mi dai lumea peste cap de parcă aş fi într-un roller coaster şi să mă opreşti brusc când sunt cu capul în jos?
Nu căuta să-mi aduci haosul tău în liniştea mea pentru că de acum nu o să-ţi mai permit. Nu mă căuta când ţin de mână altă femeie pentru că nu voi întoarce nici măcar capul după tine – să-mi întorc sufletul nici nu se pune problema. Nu încerca să îmi aduci aminte de noi pentru că nu ai de ce – eu nu te-am uitat, ci doar am trecut peste şi îţi mulţumesc în fiecare zi pentru că m-ai ajutat să devin bărbatul de azi. Altă dată poate că-ţi credeam cuvintele, dar acum mi se par la fel de goale ca sticla mea de vin de pe masă – le aud ecoul de cât gol le înconjoară.
De ce simţi să revii de fiecare dată când vezi că-mi înfloreşte un zâmbet într-un colţ al gurii? Nu mai eşti motivul lui. Nu-ţi mai aparţine nici zâmbetul meu, nici timpul meu, nici mâna mea – am devenit străini cu drumuri diferite.
Te rog, înţelege!
Nu mai am loc în viaţa mea pentru tine! Nu din răutate, ci din acceptare a lipsei tale.
Loading...
