Abonează-te la postările mele

Translate

PLECAREA PARINTILOR LA MUNCA IN STRAINATATE,O DRAMA PENTRU COPIII LASATI ACASA

19 septembrie
Cei mici consideră faptul că sunt lăsaţi acasă drept abandon, iar asta poate determina urme adânci în dezvoltarea lor
În ultimii ani, peste trei milioane de români au plecat să lucreze în străinătate. În urma lor au rămas în ţară aproximativ 300.000 de copii, în grija rudelor sau, în cel mai fericit caz, cu unul dintre părinţi. Medicul psiholog Nicoleta Popleşanu ne explică fenomenul “migraţiei” masive a forţei de muncă şi efectele acesteia asupra psihicului celor mici rămaşi acasă.
Plecarea peste hotare – sacrificiul suprem
Banii şi nevoile îi împing pe mulţi părinţi să-şi părăsească familia şi să lucreze în străinătate, pentru un trai mai bun. În acest timp, copiii rămân singuri, fără grija părintească, fără cineva căruia să-i spună tată sau mamă.
“Când trebuie să ne hotărâm asupra unui aspect important din viaţa noastră, analizăm de cele mai multe ori argumentele pro şi contra şi încercăm să luăm o decizie şi cu mintea, şi cu sufletul, pentru a fi în armonie interioară. Dar, uneori, nu se poate. Acesta este şi cazul părinţilor care aleg să plece la muncă în străinătate şi să îşi lase copilul în ţară. Locurile de muncă sunt puţine şi de cele mai multe ori salariile oferite sunt destul de mici”, ne explică psihologul.
De asemenea, deşi au deseori ocazia să muncească în ţară, aceştia refuză locul de muncă din cauza salariilor precare şi aleg să plece în străinătate, pe bună dreptate. Părinţii îşi doresc doar să le ofere micuţilor o viaţă mai bună şi condiţii de trai măcar modeste.
Loading...



Cum să cureti masina de spalat

19 septembrie
4 soluții pentru a curăța mașina de spălat rufe
Mașina de spălat este unul dintre aparatele electrocasnicele cele mai utilizate în gospodărie. Dacă nu este îngrijită în mod corespunzător, aceasta nu mai funcționează așa cum ar trebui, iar hainele au de suferit.
Fiind expusă frecvent la umezeală, este normal ca în interiorul ei să se acumuleze mucegai sau detergent. Deși la început aceste depuneri pot fi ignorate, în timp ele se transformă într-o problemă serioasă, imprimând un miros neplăcut hainelor.
Dezinfectarea și curățarea periodică a mașinii de spălat te ajută să eviți aceste neplăceri, dar și să asiguri buna funcționare a tuturor componentelor sale.
Din fericire, există câteva soluții pe bază de ingrediente naturale care curăță în profunzime mașina de spălat. În cele ce urmează îți oferim 4 dintre cele mai bune trucuri pentru îngrijirea acestui aparat electrocasnic.
Loading...
1. Soluție pentru curățarea generală a mașinii de spălat
Mașina de spălat poate fi curățată cu apă și oțet
Amestecul de apă fierbinte și oțet de mere este una dintre cele mai bune soluții pentru întreținerea mașinii de spălat. Acesta elimină bacteriile și mucegaiul și îndepărtează petele dificile.
Este bine să folosești acest tratament măcar o dată pe lună pentru a preveni depunerea mucegaiului și formarea mirosurilor neplăcute.
Ingrediente
Apă fierbinte
½ cană de oțet de mere
Instrucțiuni
Umple mașina de spălat cu apă fierbinte, adaugă oțetul de mere și pornește-o, selectând un ciclu de spălare scurt.
La final, deschide capacul și las-o să se aerisească timp de o oră.

2. Curățarea filtrului
Filtrul mașinii de spălat este localizat în interiorul cuvei. Acesta reprezintă piesa cel mai greu de curățat și necesită o atenție deosebită. În acest caz, nu este atât de important produsul folosit, ci curățarea adecvată a filtrului și îndepărtarea reziduurilor blocate în el.
Instrucțiuni
Scoate din priză mașina de spălat, asigură-te că este goală, apoi scoate capacul filtrului.
Deșurubează-l pentru a-l detașa complet.
Îndepărtează fibrele, hârtia, mizeria sau orice obiect străin din filtru.
Cu ajutorul unei șurubelnițe, rotește turbina pentru a curăța deșeurile blocate înăuntru.
Reinstalează filtrul și fixează-l bine înainte de a folosi mașina, pentru a împiedica scurgerile de apă.
3.Curățarea garniturii de cauciuc
În mașina de spălat se acumulează mult mucegai
Mucegaiul și mirosurile neplăcute pot fi emanate de garnitura de cauciuc, întrucât aceasta reține umezeala.
Deși ștergi această zonă după fiecare spălare, întotdeauna rămâne puțină umezeală care provoacă probleme mai devreme sau mai târziu.
Pentru a elimina bacteriile și mucegaiul putem utiliza proprietățile antiseptice ale apei oxigenate și ale lămâii.
Ingrediente
750 ml apă
¼ cană de zeamă de lămâie
1 cană apă oxigenată
Instrucțiuni
Stoarce zeama unei lămâi proaspăte și adaug-o într-o găleată, împreună cu apa simplă și apa oxigenată.
Analizează cu atenție felul în care este amplasată garnitura, pentru a ști cum să o reinstalezi.
Pulverizează soluția dezinfectantă cu lămâie pe zonele cu mucegai și șterge cu un burete.
Curăță garnitura de jur împrejur pentru a elimina complet mucegaiul.
Înainte de a pune la loc garnitura, pulverizează încă o dată soluție și șterge cu o cârpă curată.
Loading...
4. Curățarea sertarelor pentru detergent și balsam
Este bine să cureți și sertarul pentru detergent din mașina de spălat
În sertarele pentru detergent și pentru balsam se acumulează multe reziduuri, mai ales dacă folosești detergent pudră.
Curățarea lor este un procedeu pe cât de simplu, pe atât de necesar, întrucât substanțele care aderă la aceste componente se pot descompune, provocând mirosuri neplăcute.
Ingrediente
1 cană de oțet alb
1 sfert de litru de apă fierbinte
Instrucțiuni
Diluează oțetul în apa fierbinte.
Șterge bine sertarele și lasă-le la înmuiat în soluția preparată timp de 10 minute.
Șterge-le și usucă-le.
Dacă în cazul mașinii tale de spălat aceste sertărașe nu pot fi scoase, pulverizează soluția pe ele și freacă-le cu un burete.
Cât de des trebuie să cureți mașina de spălat?
Este important de reținut faptul că trebuie să cureți mașina de spălat conform instrucțiunilor de mai sus cel puțin o dată la două luni, întrucât mizeria și mucegaiul se acumulează foarte repede.
În plus, după fiecare utilizare a mașinii, este indicat să lași capacul deschis pentru a o aerisi.
Loading...



REȚETA DE CHEC CARE A FĂCUT INCONJURUL INTERNETULUI

19 septembrie
Lista de ingrediente:
 4 ouă (să fie reci din frigider),
8 linguri zahăr,
8 linguri făina,
8 linguri ulei,
o linguriță praf de copt amestecat în făină,
1 lingură zeamă de lămâie,
jumătate de linguriță (sau un vârf de cuțit) de sare, 2-3 linguri de cacao,
mirodenii (coaja de lămâie, esență de vanile… etc, după gustul fiecăruia)
Cum se prepara:
Se bat gălbenușurile cu zahărul până se topește zahărul, se adauga uleiul, albușurile bătute spumă, apoi făina cu praful de copt (în gãlbenușuri se pun mirodeniile, zeama de lămâie și praful de sare).
Se amestecă bine cu o lingură de lemn, se pune într-o tavă unsă cu unt (sau ulei) și tapetată cu făină, trei sferturi din cantitate, iar celălalt sfert se amestecă cu cacao și se adaugă deasupra. Să intindeți aluatul negru cu o furculiță în profunzime, iar eu deasupra pun și miez de nucă întreg (sau nucă măcinată)
Apoi puneți tava în cuptorul preîncalzit dar nu încins (după ce am pus tava în cuptor nu deschidem usa aragazului 20 de minute) și lăsați să se coacă cca.45min la foc mediu. Inainte de al scoate, incercați dacă e copt cu scobitoarea, il scoateți din tavă și puneți-l într-o folie pentru alimente.
Poftă bună!
Loading...



provident.ro

-Bicarbonatul de sodiu- Un adevarat rege al curăteniei

19 septembrie
1. Tapițeria.
Dizolvați bicarbonatul de sodiu în apă caldă și ștergeți mobila și tapițeria; veți scăpa de pete și de mirosurile neplăcute. După 15 minute aspirați-l și bucurați-vă de prospețime.
2. Fierbătorul.
Din toate vasele, fierbătorul este probabil cel mai murdar în interior din cauza depunerilor de calcar. Cea mai simplă și mai accesibilă modalitate de a curăța fierbătorul este, la fel, cu ajutorul bicarbonatului.
Pentru a curăța fierbătorul umpleți-l cu apă, turnați 1 lingură de bicarbonat în apă, fierbeți apa, apoi lăsați-o la foc minim timp de 30 de minute. Spălați fierbătorul, umpleți-l cu apă și fierbeți din nou pentru a îndepărta resturile de bicarbonat.
3. Tigăile de grăsime
Amestecați puțin detergent de vase cu bicarbonat de sodiu și curățați tigăile cu această pastă. Grăsimea va dispărea fără prea mult efort.
4. Bijuteriile și tacâmurile de argint.
Dacă bijuteriile de argint și-au pierdut din strălucire, puneți la fundul unei cratițe o bucată de folie de aluminiu, turnați 60 de grame de bicarbonat și 1 litru de apă caldă după care puneți bijuteriile în această soluție și puneți cratița pe foc.
Fierbeți la foc minim circa 15 minute. După 3-4 minute veți observa cum devin mai curate, iar după 15 minute vor străluci ca noi!
Loading...
5. Încălțămintea.
Bicarbonatul este foarte eficient și pentru eliminarea mirosului neplăcut din încălțăminte.
Pentru a face acest lucru luați o cantitate mică de bicarbonat de sodiu și turnați-l în pantofi. Lăsați să acționeze timp de o oră. După aceasta scoateți bicarbonatul și nu va mai rămâne nici urmă de miros.
6. Containerele pentru mâncare.
Acestea se murdăresc foarte repede. Pentru a le curăța veți avea nevoie de un burete și de bicarbonat.
7. Frigiderul.
Pentru a elimina mirosurile din frigider, la fel vă vine în ajutor bicarbonatul. Ștergeți toți pereții și rafturile cu bicarbonat și puteți pune, de asemenea, puțin bicarbonat într-un vas pe care să-l lăsați deschis și mirosurile vor dispărea.
8. Fructele și legumele.
Pentru a îndepărta ceara de pe acestea, spălați-le într-o soluție de apă caldă cu bicarbonat.
9. Suprafețele bucătăriei.
Aproape orice suprafață din bucătărie poate fi curățată cu bicarbonat de sodiu. Cu o pastă de bicarbonat și apă veți putea curăța blaturile, chiuveta din oțel inoxidabil, cuptorul cu microunde, aragazul și alte aparate de bucătărie.
10. Buretele de bucătărie.
După doar câteva zile de utilizare intensivă, buretele de bucătărie va absorbi mirosurile și murdăria. Îl puteți curăța înmuindu-l într-o soluție de apă caldă și bicarbonat. Dar oricum nu se recomandă să-l utilizați prea mult timp, ar trebui să fie schimbați la fiecare 2-3 săptămâni.
11. Culcușul animalelor de companie.
Acesta se curăță foarte simplu: presărați bicarbonat, lăsați să acționeze 15 minute și aspirați-l cu grijă.
12. Mirosul din coșul de gunoi.
Puneți o lingură de bicarbonat în sacul de gunoi sau sub el și acesta va neutraliza toate mirosurile neplăcute.
13. Chiuveta.
Dacă simțiți miros neplăcut din țevi, turnați fără grijă o jumătate de pahar de bicarbonat după care o jumătate de pahar de oțet. Așteptați 5 minute apoi porniți robinetul fierbinte și clătiți.
Loading...
14. Jucăriile vechi.
Ștergeți jucăriile cu o cârpă umezită într-o soluție de bicarbonat de sodiu și apă caldă.
15. Desenele pe pereți.
Dacă ați avut parte de asemenea surpriză, încercați să curățați mâzgălelile folosind un burete umed și bicarbonat.
16. Mucegaiul din baie.
Mucegaiul poate începe cu o mică pată și deveni rapid foarte periculos pentru sănătate. Pentru a scăpa de el veți avea nevoie doar de apă caldă, bicarbonat și detergent.
Puneți câteva linguri de bicarbonat și o lingură de detergent la un pahar de apă fierbinte, amestecați bine. Apoi cu o periuță de dinți veche spălați cu această soluție toate suprafețele din baie. În același mod puteți spăla și rosturile.
17. Rufele.
Dacă veți adăuga puțin bicarbonat la fiecare spălare, îmbrăcămintea va căpăta un aspect mai plăcut. În plus bicarbonatul ajută la echilibrarea durității apei, oferind protecție mașinii de spălat.
18. Covoarele.
Bicarbonatul vă va ajuta să curățați rapid și ușor toate covoarele. Trebuie doar să presărați bicarbonat pe covor și apoi să-l aspirați. Vor dispărea, astfel, și mirosurile neplăcute.
19. Grătarul.
Nu trebuie să-l puneți la înmuiat, presărați niște bicarbonat pe el și curățați-l cu un burete sau cu o bucată de folie de aluminiu mototolită sau cu o perie.
20. Animalele împăiate.
Dacă aveți animale împăiate, le puteți, de asemenea, curăța cu bicarbonat. Pentru a face acest lucru, puneți animalul într-o pungă de plastic, turnați un pahar de bicarbonat, ieșiți afară, închideți punga strâns și agitați-o bine. Astfel veți elimina toată murdăria și praful. După aceasta aspirați-l cu atenție.
21. Lenjeria.
Ca și în cazul frigiderului, puneți într-un vas deschis puțin bicarbonat și acesta va oferi prospețime prosoapelor și lenjeriei de pat.
22. Fierul de călcat.
Și în acest caz vă vine în ajutor bicarbonatul care va curăța rapid petele de pe talpa fierului de călcat. Se amestecă 2 lingurițe de bicarbonat de sodiu cu puțină apă sau cu oțet de 9% pentru a face o pastă. Aplicați pasta pe talpa ușor încălzită și curățați-o cu o cârpă.
Loading...

Compot de sfeclă rosie

19 septembrie
Compotul de sfecla rosie este o reteta traditionala ruseasca extrem de eficienta si utila in tratamentul multor boli, intrucat contine multe componente ce activeaza si revitalizeaza ficatul, rinichii si intestinele. Aceasta reteta se obtine prin simpla fermentare.
Rezultatele unor cercetari medicale arata faptul ca un consum regulat de compot de sfecla rosie previne dezvoltarea tumorilor maligne, datorita actiunii imbunatatite a ficatului ce face posibila curata organismului de toxine si de alte “deseuri”, indepartand constipatia si alte probleme cu intestinele.Medicina traditionala rusa considera compotul de sfecla rosie drept cel mai bun medicament non-medical pentru hipertensiune arteriala, deoarece normalizeaza tensiunea arteriala pentru o perioada mai lunga de timp, si este extrem de util in tratamentul aterosclerozei.
Loading...
1 Borcan de sticla de 3 litri
700 de grame de sfecla rosie decojita
2 linguri de faina de secara sau neagra
200 grame de zahar (zaharul se poate inlocui cu miere, aceeasi cantitate)
100 grame de stafide

Mod de preparare:
Sfecla spalata si curatata de coaja se taie cubulete nu foarte mari (cum se vede in imagine), si se asaza in borcan.
Adaugati apoi stafidele, cele 2 linguri de faina si zaharul sau mierea.
Umpleti borcanul cu apa fiarta si racita, amestecand foarte bine continutul.
Acoperiti borcanul cu un tifon, astfel incat sa poata sa respire.
Se lasa la temperatura camerei timp de 6-7 zile. In timul acestor zile este necesar sa amestecati continutul de 2-3 ori pe zi,
iar daca este necesar, indepartati spuma.
Dupa scurgerea celor sapte zile se agita amestecul bine apoi se strecoara prin tifon si astfel veti obtine compotul de sfecla rosie.
Consuma 3-4 linguri de trei ori pe zi, inainte de mese.
In 20 de zile va veti alege cu un ficat curatat si pregatit sa lupte cu toxinele.
Luati o pauza de trei luni si repetati tratamentul pentru a va mentine sanatosi si liberi de orice depozite toxice.
Compotul se pastreaza pe toata perioada la frigider.
Aceasta metoda este aplicata si in prezent de catre medicii din unele spitale din Rusia, intrucat are rezultate excelente, nu numai pentru curatarea ficatului, dar, de asemenea si asupra intregului organism, fiind execlent in tratamentul hipertensiunii arteriale si aterosclerozei.
Dupa un consum de numai cateva zile, tensiunea arteriala se stabilizeaza.
Daca veti recomanda acest compot si prietenilor vostri, trebuie sa-i avertizati ca, atunci cand va incepe curatarea , se pot deplasa si pietrele mici de la rinichi, intrucat acest compot are influente si asupra rinichiilor.
Contraindicatii:
Acest compot nu este recomandat celor cu insuficienta renala, celor cu probleme ale tractului gastro-intestinal, celor care sufera de guta si celor care au o tensiune arteriala scazuta.
Loading...


SCRISOAREA MAMEI: „AZI, TE DERANJEAZĂ PREZENȚA MEA ÎN CĂMINUL TĂU ȘI SIMT CĂ ABIA AȘTEPȚI SĂ PLEC..”

19 septembrie
Copilul meu,

Azi, am înţeles că nu mai sunt cine am fost pentru tine. Eu nu mai simt că îţi sunt mamă, ci simt că-ți sunt doar o povară. Azi am aflat cu uimire că mama este mamă doar cât timp copilul are nevoie de ea, dar când ea are nevoie de copilul ei, devine o povară.
Cândva eram cea în braţele căreia căutai adăpost şi alinare. Eram fiinţa pe care o iubeai cel mai mult, singura în care credeai, singura de a cărei companie aveai nevoie.
Când îţi eram mamă mă întrebai cu spaimă în privire şi în glas dacă am să te părăsesc vreodată. Îmi desenai flori, fluturi şi căsuţe colorate şi îmi promiteai că atunci când vei fi mare, vei avea şi tu grijă de mine, aşa cum am avut eu de tine ori de câte ori ai fost bolnav.
Mă mângâiai pe față cu mânuțele tale mici și îmi spuneai că mă iubești. Azi, abia dacă mă mai privești. Azi te supără neputința și neîndemânarea mea. Te deranjează prezența mea în căminul tău și simt că abia aștepți să plec.
Loading...
Ţi-aş fi ascuns şi acum boala mea şi nu te-aş fi împovărat cu necazurile mele, dar am îmbătrânit, nu mai am putere şi nu mai ştiu cum să duc singură toate suferințele.
Ani de zile te-am ferit de supărările mele, te-am protejat de grijile mele, nu am vrut să ştii că nu mai pot, că nu mai am, că mă tem. Am vrut să te simţi în siguranţă, să nu cunoşti grijile oamenilor mari, să te bucuri de copilărie, apoi de tinereţe, apoi de familia ta.
Ţi-am ascuns durerile, neajunsurile şi nefericirea mea știind că într-o zi îţi va veni rândul să le ai pe ale tale, iar acum, când văd cum e să te simţi povară pentru propriul copil mă rog Cerului să ai sănătate şi să nu fii nevoit să depinzi de copiii tăi, să nu ajungi să simţi ce simt eu acum.
Sentimentul că ești o povară pentru ființa pe care o iubești cel mai mult pe lume, pentru ființa căreia i-ai dat viață și pentru care ai fi în stare să-ți dai viața, provoacă mai multă durere decât orice boală. Se pare că bătrânețea și boala nu-ți iau doar puterile și liniștea, ci te lasă și singur pe lume.
Mă iartă că mă plâng acum, dar nu m-a pregătit nimeni pentru ceea ce simt azi. Nu am avut timp să mă obişnuiesc cu ideea că într-o zi nu voi mai fi pentru tine decât o povară.
Mă iartă că am lăcrimat în faţa ta, că am căutat adăpost în casa ta, că mi-am aşezat sufletul la picioarele tale!
Şi mă iartă, copilul meu că nu-ţi mai pot fi ceea ce am fost cândva!
Cu dragoste infinită,
Mama
Loading...


AFLĂ BLESTEMUL ZODIEI TALE

19 septembrie
Se spune ca fiecare persoana poarta cu ea un blestem al sortii, care mai devreme sau mai tarziu se rasfrange asupra vietii.

Berbec
Nu se poate sa existe o persoana mai hotarata ca nativul Berbec. Atunci cand isi pune ceva in gand, actioneaza si indeplineste. Dincolo de ambitia sa, el poarta cu sine o suferinta enorma, aceea de a nu fi apreciat la adevarata valoare. Blestemul sau este sa fie mereu inconjurat de oameni ipocriti, care il invidiaza si care ii doresc raul.

Taur
Este impulsiv si dificil, dar e bine sa il ai prin preajma la greu. Dincolo de defectele sale, nativul Taur este o persoana sufletista, care stie sa fie alaturi cuiva atunci cand are nevoie. El este legat de un blestem, acela ca, uneori, poate fi atat de bun, incat sa ajunga sa regrete acest lucru.

Gemeni
Puternic, rational si comunicativ, nativul Gemeni intra in legatura cu foarte multe persoane si reuseste sa isi faca prieteni. Totusi, el nu este o fire statornica, motiv pentru care este nevoit sa poarte cu sine singuratatea. Este blestemat sa fie intotdeauna singur si sa isi caute sufletul pereche.
Loading...
Semnul Rac ascunde o sensibilitate iesita din comun, o trasatura de caracter care, in ciuda aparentelor, nu il favorizeaza. Blestemul sau este sa fie atat de sensibil si de naiv, mai ales in iubire, incat va deveni o persoana foarte usor de ranit si de dezamagit.

Leu
Desi este o persoana puternica, care starneste admiratia pe oriunde ar merge, nativul Leu are o suferinta interioara. Este blestemat pe vecie sa aiba ghinion in dragoste. Poate unii isi vor gasi partenerul, insa majoritatea vor avea parte de povesti de dragoste neimpartasite sau care se vor incheia mult prea devreme.

Fecioara
În ciuda perfectionismului sau dus la extrem, Fecioara este o persoana intelegatoare, un om pe care te poti baza atat la bine, cat si la rau. Nici despre Fecioara nu se poate spune ca are mult noroc in dragoste, insa blestemul sau nu este legat de ghinion pe plan sentimental. Toata viata, o Fecioara va fi nevoita sa indure incapacitatea celorlalti de a fi precum ea, de a reusi sa ajunga la un nivel inalt.

Balanta
Echilibrul si pacea fac din nativul Balanta un prieten pe cinste. Poate nu vrea sa recunoasca, insa nativul Balanta poarta cu el un blestem care il macina. Desi este un om corect si diplomat, obiectivitatea exagerata il va determina sa renunte la cei dragi, atunci cand e nevoie. Nu stie ce inseamna sa tina partea cuiva si nu renunta la adevar, chiar daca acest lucru inseamna sa sacrifice oameni, momente, amintiri si dorinte.
Loading...
Nativul Scorpion este blestemat sa fie o persoana razbunatoare, care tradeaza cu usurinta si se impune prin agresivitate. Uneori, ar face orice ca sa se schimbe, dar atunci cand orgoliul si furia sunt mai presus decat el, razbunarea nu mai este doar o alternativa, ci o solutie.

Sagetator
Persoanele nascute in semnul Sagetatorului sunt firi misterioase, pline de viata, care isi doresc sa aiba parte de tot felul de aventuri. insa, dincolo de frumusete si spontaneitate, aventurile ii vor aduce unui nativ Sagetator si experiente neplacute, neasteptate. Blestemul sau este acela de a trai mereu cu teama de necunoscut, care il va face de multe ori sa isi puna intrebarea „ce ar fi fost daca?‟.

Capricorn
Nativului Capricorn ii place sa economiseasca bani si sa se gandeasca mereu la viitor. Mai mult, atunci cand cineva ii cere ajutorul, el ajuta fara sa se gandeasca la economiile sale. Blestemul sau este legat tocmai de aceasta situatie, si anume, ca oricat de multi bani ar strange, tot va simti ca nu este deajuns.

Varsator
Cu toate ca nativul Varsator este o fire libertina, caruia ii place sa isi faca usor prieteni, blestemul sau este legat tocmai de sfera relationala. Nu trebuie sa isi faca griji in privinta carismei, caci are destula, insa nu va putea niciodata sa iasa din zona sa de confort sau sa reuseasca sa impresioneze pe cineva prin cuvinte. Cand nu se va simti in largul sau, se va retrage cu discretie. Pesti
Nativul Pesti este blestemat sa traiasca printre nori, si nu in apa, acolo unde ii este locul. Fire idealista si visatoare, idealurile sale sunt imposibil de atins, motiv pentru care va trai mereu cu gandul departe. Din aceasta cauza, apropiatii care nu il vor intelege il vor parasi.
Loading...





UN BĂRBAT SĂRAC S-A ÎNDRĂGOSTIT DE O TÂNĂRĂ BOGATĂ SI A CERUT-O DE SOTIE.EA L-A REFUZAT, IAR DUPĂ 10 ANI S-AU ÎNTÂLNIT…

19 septembrie
Un baiat sarac era indragostit de fiica unui barbat foarte bogat. Intr-o zi, tanarul a cerut-o pe fata de sotie, iar aceasta a spus:
“Hei! Asculta, salariul tau lunar este cat primesc eu in fiecare zi pentru cheltuiala… Cum as putea sa ma casatoresc cu tine? Cum te-ai putut gandi la asa ceva? Eu nu te pot iubi, asa ca uita de mine si casatoreste-te cu cineva de nivelul tau.”
Timpul a trecut si tanarul tot nu reusea sa isi scoata din cap imaginea ei… dupa 10 ani, s-au intalnit din intamplare pe strada.
Femeia a fost prima care a vorbit: “Ce mai faci? Eu sunt casatorita si stii ce salariu primeste sotul meu? 15.000 de dolari pe luna! Iti vine sa crezi? Si este si foarte inteligent!”
Loading...
Continuarea în videoclip

Lucrurile s-au schimbat și nu prea. Majoritatea bărbaților sunt în continuare atrași de formele voluptoase și liniile curbate, în timp ce femeile sunt atrase de cei mai buni vânători. Iar cum existența umană s-a mutat fizic din mediul sălbatic și și-a creat propria junglă, modalitatea de apreciere a vânătorului modern s-a schimbat și ea. Lupta pentru hrană nu se mai duce în mod necesar în plan fizic, printre capcane și animale sălbatice, iar formele sale sunt din ce în ce mai specializate, toate raportându-se la un singur etalon: aspectul financiar. Așadar, unele femei preferă bărbații cu bani nu pentru banii în sine, ci pentru ceea ce spun ei despre posesor și posibilitățile pe care finanțele le oferă, pentru semnificația pe care ele o atribuie banilor. Deși potența financiară nu este un etalon și pentru alte calități ale unui bărbat, ea nefiind o condiție a  inteligenței sau altor trăsături și aptitudini, statutul financiar se atașează în mintea unei femei receptorilor pentru securitate și consevare, la fel de bine cum sânii mari și posteriorul bombat se atașează receptorilor similari din mintea masculină.
Loading...



MAMELE SEVERE CRESC COPII DE SUCCES. IATĂ DE CE ESTE ADEVĂRAT ACEST LUCRU

19 septembrie
Mamele severe au copii de succes, ne informează Hangover Cure. Experții afirmă că nemulțumirea permanentă a părinților și încercările de a crește un copil perfect nu este un lucru atât de ușor. Însă după o astfel de educație copiii le mulțumesc mamelor.
Erika Rasson, profesor la Universitatea Essex, a efectuat un studiu care a demonstrat că mamele puternice cresc copii de succes. Și invers – oamenii de succes au avut mame foarte severe.
Cercetarea a cuprins un eșantion mai mare de 15000 de copii cu vârsta cuprinsă între 13-14 ani, născuți din 2004 până în 2014.
Erika Rasson a menționat:
„Această cercetare s-a bazat pe atitudinea față de studiile superioare. Acest lucru este cerut de majoritatea părinților, în special de mame.Copii ai căror mame au avut cerințe mai mari au mai multă încredere în sine și mai multă perseverență.
Rezultatele studiului au arătat că fiicele ale căror mame sunt foarte severe au cu 4% mai puține șanse să rămână însărcinate prematur.
Loading...
Copii ai căror mame au fost cu cerințe mai mari, de asemenea, aveau șanse mari să absolvească colegiul și să se angajeze la un serviciu bun. Pare a fi ireal, însă copii cu mame severe sunt de succes.
Rasson explică astfel:
„De multe ori noi avem succes, făcând ceea ce credem că este mai comod pentru noi, chiar dacă este împotriva voinței părinților. Însă indiferent cât de mult ne-am strădui să evităm părinții noștri, sfaturile lor ne influențează direct deciziile noastre. Deși noi considerăm că am decis singuri.”
Majoritatea copiilor sunt de părere că mamele severe sunt dușmanii lor. Uneori ne pare că ele le transformă viața într-un infern. Însă atunci când crește mare, îi mulțumește pentru asta.
El va putea înțelege și aprecia toate eforturile pe care le-a depus mama pentru a-l face mai puternic. Totodată, este mare probabilitatea că va transmite viitoarei generații aceeași metodă de educare.
Cum a fost mama dvs. în copilărie? Ce părere aveți despre acest studiu?
Loading...

MACROU CU LĂMÂIE ÎN SOS DE ROȘII LA CUPTOR

19 septembrie
Ingrediente:
4 bucati peste macrou
4 linguri ulei
o bucata lamaie
4 bucati rosii (pulpa pasata)
piper si sare dupa gust
150 ml apa
o lingurita amidon
2-3 fire patrunjel
o bucata ceapa rosie
Cum se prepară?
Pestele se spala, se curata de intestine si se portioneaza in bucati potrivite. Lamaia se taie felii subtiri si se introduce in fiecare bucata de peste. Ceapa se taie marunt si se caleste in ulei timp de 2-3 minute.
Adaugam pulpa de rosii si se continua fierberea maxim 10 minute.
Sosul obtinut se amesteca cu amidonul dizolvat in apa.Adaugam sare, piper dupa gust apoi il turnam intr-o tava.
Asezam bucatile de peste in sos si introducem tava in cuptorul preincalzit (la 160 grade Celsius) pentru 25-30 min. Se presara cu patrunjel maruntit si se serveste.
Loading...
De ce sa consumi macrou?
Extrem de raspandit si nu foarte scump, macroul este sanatos mai ales prin prisma acizilor grasi omega 3 pe care ii contine, adesea transformati in supliment.
Ce face insa concret pentru organism acest tip de peste? Conform symptomfind.com, macroul are proprietatea de a scadea nivelul trigliceridelor, aflat in stransa legatura cu bolile de inima si accidentul cerebral, de a reduce riscul bolilor de inima, cobori colesterolul (unii spunand chiar ca ar fi mai eficient decat unele medicamente prescrise in mod curent) si chiar tensiunea. In plus, face vasele de sange sa fie mai elastice, imbunatatind si circulatia.
Macroul este indicat in caz de artrita, pentru ca reduce durerea, rigiditatea arterelor, ceea ce face din acest tip de peste un adevarat supliment la medicamentele pentru artrita. Acelasi peste, consumat frecvent, previne si cancerul, luptand in acelasi timp atunci cand boala s-a instalat deja, mai ales in caz de cancer mamar, de colon si prostata.
Macroul este indicat si in cazul in care se doreste slabirea, ajutand la descresterea tesutului adipos. Tot macroul regleaza metabolismul, scazand si nivelul zaharului din sange pe timpul noptii.
Loading...
Acelasi tip de peste este indicat si in pastrarea sanatatii mintale, mai multe studii aratand ca exista o legatura intre uleiul de peste si un risc scazut de depresie, suicid, schizofrenie si Alzheimer. In unele cazuri s-a observat chiar o intensificare a activitatii cerebrale si o imbunatatire a memoriei.
In plus, macroul intareste si sistemul imunitar, imbunatatind toate functiile organismului, gratie vitaminelor si nutrientilor continuti.
In afara acizilor grasi omega 3, macroul mai contine si proteine. O portie de 85 de grame are 21 de grame de proteine, care sunt necesare muschilor. Cum proteinele nu sunt stocate nicaieri in organism, este necesara refacerea periodica a rezervelor.
In ceea ce priveste nutrientii continuti, acestia sunt calciul, potasiul, seleniul si magneziul, care ajuta la o buna functionare a organismului si sunt importanti pentru inima, oase, dinti, nervi si muschi.
Cat priveste vitaminele, macroul contine niacina (Vitamina B3), colina, folati, Vitamina E, Vitamina D, Vitamina A, Vitamina K, C si B12.

Loading...

El nu a mai iubit-o,ea a plecat...Poveste tristă

19 septembrie
E o nebunie să pleci de la omul pe care îl iubești. Acest lucru provoacă confuzie. E imposibil!
Însă, pentru Ea e posibil. Ar fi fost o nebunie, dacă ar fi rămas. Nu o judeca. Nu arunca în ea cu pietre. Trebuie să fii în locul ei, pentru a înțelege ce face.
Ea e frumoasă, inteligentă, sensibilă. E ca luna plină, într-o noapte întunecoasă și rece. Ea – transformă nisipul în stele. Ea – e magie. E însuși iubirea.
A așteptat atât de mult să-l găsească. Îl iubea mai mult decât propria viață. Dar l-a părăsit. Cu lacrimi în ochi și durere în suflet, l-a eliberat.
L-a părăsit, pentru că dorea mai mult decât să audă cuvinte frumoase. Dorea mai mult decât daruri, cuvinte și s*x.Îşi dorea să vadă fapte. Îşi dorea prezența lui în fiecare sferă a vieții sale. Îşi dorea atenție. Să o întrebe cum i-a trecut ziua şi ce planuri are. Îşi dorea flori, măcar o dată pe an.
Îşi dorea să trăiască. Să fie auzită. Apreciată. Să fie singura femeie din viața lui.
Ea – era un teritoriu nou, ce dorea să fie descoperit. Însă el, niciodată nu a încercat să ajungă în aceste locuri.El a rămas în urmă și a decis să o privească din depărtare.
În timp, acel teritoriu a murit.Ea a murit.Nu a fost descoperită.
A plecat, pentru că era o carte pe care el nu a îndrăznit să o ia în mâini și cel puțin să-i răsfoiască paginile. El nu știa că în interior era un tărâm întreg de aur.
Loading...
Se simțea o floare, care trebuia udată mereu. Iar el a uitat să facă asta în fiecare zi. Floarea s-a ofilit și a murit.Puțin câte puțin, a început să-și piardă culoarea. Ea s-a transformat într-o lumânare care se putea stinge în orice moment.Dragostea ar trebui să te ridice, să-ți deschidă inima, să te facă fericit. Pe ea însă, iubirea o făcea tristă. Ea oferea, dar nu primea nimic în schimb. Ea îi spunea ce îi lipseşte și el o auzea, dar nu o asculta niciodată cu adevărat. El credea că ea va rămâne, indiferent de orice.
Ea avea nevoie de cineva cu care să-şi împărtășească gândurile și emoțiile. Un bărbat care nu ar fi fost prea ocupat cu visurile sale, fără să o observe. Un bărbat de la care nici nu s-ar fi gândit să plece.
Voia un om care însuși era fericirea.
Ea a plecat, iar el nu a înțeles de ce. Știa că peste un an, doi sau zece, va înțelege. Va privi înapoi și va înțelege ce trebuia să facă pentru a o ţine alături.
A plecat să se găsească pe sine, pe cea pe care a pierdut-o.Îşi va înfășura toate rănile și va continua singură calea.A plecat să se iubească din nou, să-şi cunoască valoarea și să transforme din nou nisipul în stele.Și poate că într-o zi, un bărbat o va face steaua lui. Atunci ea nu va mai crea stele, pentru că însăși va deveni una dintre ele.
Loading...


DOMNILOR GUVERNANTI,PESTE 200.000 DE COPII DIN ROMÂNIA SE CULCĂ FLĂMÂNZI ÎN FIECARE SEARĂ.PENTRU EI CE FACEM? SHARE CA SA AJUNGA SI LA CONDUCATORII ACESTEI TARI!

19 septembrie
Peste jumătate dintre copiii români (51%) trăiesc sub spectrul sărăciei, iar unii chiar în sărăcie extremă, care le limitează dreptul la creștere și dezvoltare fizică normală, arată World Vision România.Situația este mult mai rea la sat, unde locuiesc 74% dintre copiii săraci ai României și unde sărăcia este citată ca principala cauză a abandonului școlar.
„Situația copiilor din mediul rural este disperată”, susținea la finele anului trecut Philip Alston, raportorul special ONU pentru sărăcie extremă şi excluziune socială. Acesta menționa că riscul de sărăcie pentru copiii de la țară este de trei ori mai mare decât pentru cei din mediul urban, iar situația se înrăutățește de la un an la altul. Dacă în 2012, unul din 10 copii din zonele rurale au declarat că se culcă flămânzi, în 2014 această rată a crescut la 1 din 8 copii, conform unui studiu realizat de World Vision România şi Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
Loading...


„În plus față de cei 40% care se confruntă cu riscul de sărăcie sau de excluziune socială, se estimează că 29% suferă de privațiuni materiale severe, de aproape trei ori mai mult decât media UE”, se menționează în concluziile preliminare ale vizitei în România a lui Philip Alston.
În același timp, Raportul Parlamentului European arată că în privința sărăciei copiilor, România conduce detașat, cu 51%, urmată de Bulgaria, unde 45,2% dintre copii se află în risc de sărăcie.
Dincolo de aceste statistici îngrijorătoare sunt sute de mii de copii care încearcă în fiecare zi să trăiască cu senzația de foame continuă și să își ignore stomacul gol în timpul orelor de curs. În satele din Romania oamenii se lupta zi de zi cu sărăcia, principala lor ocupație fiind agricultura de subzistență și creșterea animalelor. Pe copiii acestora îi zărești pe ulițe, bucurându-se de jucării improvizate. Rar – sau niciodată – acești copii își părăsesc satul, fără a ști cum lumea se deschide și ce șanse pot găsi dincolo de aceste limite.
Luptă pentru supraviețuire
Loading...
Într-o Românie în care 37% din populația în vârstă de 15 ani prezintă analfabetism funcțional, copiii acestei familii se luptă să ajungă la școală desculți și cu burta goală. „Le-am cumpărat pe rând de încălțat, când am vândut o oaie. Din păcate cizmele nu rezistă pentru că nu sunt nici de calitate și au mult de mers pe jos, trebuie să traverseze un râu, este noroi peste tot și se rup repede”, arată mama copiilor.
Cazul acestei familii vine, parcă, să întărească concluzia raportorului special ONU pentru Sărăcie extremă şi excluziune social potrivit căreia „situaţia copiilor din mediul rural este disperată”. Lipsa hranei a determinat-o pe mama celor șase suflete să trimită doi dintre copii la o bunică. „Nu mai aveam ce să le dau de mâncare, am rugat-o pe mama să îmi țină doi copii până trece iarna. Îmi este greu că i-am despărțit, dar decât să moară de foame… O să treacă iarna și o să merg să îi iau”,.
2,4% dintre copii abandonează în fiecare an școala
Rata abandonului școlar în România a trecut în 2014 de 18%, în timp ce în Uniunea Europeană media de părăsire timpurie a şcolii este de 11.1%. Conform unui studiu realizat de World Vision România, procentul copiilor care abandonează şcoala în fiecare an este de 2,4%.
Mai grav este faptul că România este fruntașă nu doar la rata abandonului școlar. Conform Comisiei Europene, cheltuielile publice ale României pentru educație au reprezentat 3% din PIB în 2012, ceea ce reprezintă, din nou, cel mai scăzut procent din UE. Iar în tot acest peisaj sumbru, Guvernul amână alocarea a 6% din PIB pentru educaţie, conform prevederii Art. 8 din Legea 1/2011.
Loading...



Compatibilitati zodia Taur

16 septembrie
(+) Taurul este compatibil mai ales cu zodiile de Pamant, ca si el (Fecioara si zodia Capricornul) si cu zodiile de Apa (Racul si Pestii, dar mai putin cu Scorpionul, zodia diametral opusa Taurului pe cercul zodiacal, ceea ce face ca relatiile Taurului cu cei nascuti in zodia Scorpionului sa fie foarte contradictorii, caracterizate mai mult de complementaritate decat de compatibilitate).
(-) Taurii se potrivesc cel mai putin cu Leii si Varsatorii, din cauza ca aceste zodii formeaza un aspect de cuadratura cu zodia Taurului pe cercul zodiacal. Taur si Berbec
Relatia dintre un Taur si un Berbec ar merge cel mai bine ca aventura pasionala, scurta si intensa.
Taurul este foarte posesiv, ceea ce nu îi convine deloc Berbecului iubitor de independenta, care simte ca i se îngradeste libertatea de miscare.
Loading...
Taur si Taur
Desi are sanse din punct de vedere sexual, relatia dintre doi Tauri risca sa fie cam monotona pe celelalte planuri.
Pe termen lung, s-ar prea putea exclus sa esuati amândoi pe o canapea, uitându-va la televizor si mâncând seminte la unison.
Taur si Gemeni
Geamanul nu pune mare pret pe bunurile materiale si pe stabilitate, ceea ce o sa-l cam scoata din pepeni pe Taur.
Pe de alta parte, Taurul nu are spontaneitatea pe care Gemenii o apreciaza atât de mult.
Pe termen lung, relatia nu are sanse prea mari.
Taur si Rac
Va completati reciproc. Tarul îi ofera Racului siguranta de care el are atâta nevoie si primeste în schimb afectiunea si fidelitatea pe care si le doreste.
O pereche potrivita, cu sanse mari de a dura o viata.
Taur si Leu
Relatia dintre un Taur si un Leu nu este imposibila, dar numai daca unul dintre ei îl pacaleste pe celalalt.
Daca Taurul are o situatie financiara buna (iar asta este una dintre specialitatile lui!), are sanse sa îl atraga pe Leu si chiar sa îl tina aproape mult timp, dar Leul îsi va pastra libertatea de miscare.
Cu putina întelepciune, ar putea avea o viata frumoasa împreuna.

Taur si Fecioara
Într-un cuplu format dintr-un Rac si o Fecioara, problemele pot aparea în dormitor. În toate celelalte domenii va întelegeti de minune.
Va puteti întelege, pentru ca amândoi sunteti pragmatici si sârguinciosi. Puteti avea o viata tihnita împreuna, dar cu riscul sa fi cam lipsita de pasiune.
Loading...
Taur si Balanta
Pentru ca relatia dintre un Taur si o Balanta sa dureze, va trebui sa faceti amândoi compromisuri.
Pentru un Taur, Balanta este mult prea nehotarâta si comoda.
Pe de alta parte, Balanta ar vrea ca Taurul sa fie mai sofisticat, mai rafinat.
Taur si Scorpion
Între un Taur si un Scorpion exista aproape întotdeauna o atractie irezistibila si o excelenta compatibilitate sexuala. Dar este de ajuns pentru ca relatia sa dureze?
Încapatânarea Taurului nu face casa buna cu gelozia Scorpionului. Si fiindca ambii sunt semne Fixe, se poate ajunge usor (si frecvent!) la conflicte.
Daca ramân împreuna, probabil ca se vor împaca de multe ori în pat.

Taur si Sagetator
Sagetatorului, spirit liber, îi place sa riste si sa se bucure de fiecare clipa traita.
În schimb, Taurul nu poate (si nu vrea) sa iasa din rutina zilnica, ceea ce îl enerveaza pe Sagetator.
Pot fi prieteni pe viata, dar o casnicie ar fi frustranta pentru amândoi si ar avea sanse mici pe termen lung.
Taur si Capricorn
Taurul si Capricornul au aceleasi interese în ceea ce priveste latura materiala a vietii si siguranta zilei de mâine. În chestiunile practice, de zi cu zi, se înteleg de minune.
Problema este ca, luându-se cu munca, uita amândoi sa se mai si distreze.
Combinatia nu e rea deloc!
Taur si Varsator
Taurul si Varsatorul sunt doua semne fixe, cu conceptii de viata total opuse.
Varsatorul este prea independent pentru posesivitatea Taurului, pe care îl considera pra materialist si lipsit de fantezie.Au prea putine în comun pentru o viata fericita împreuna.
Taur si Pesti
Relatia dintre un Taur si un Peste are sanse de reusita, chiar daca Pestilor le lipseste simtul practic, ceea ce poate fi foarte descurajator pentru Taur.
Taurul va trebui sa aiba mereu grija sa îsi înfrâneze posesivitatea si sa nu-i îngradeasca Pestelui libertatea.
Loading...




Compatibilitati zodia Berbec

16 septembrie
(+) Berbecul este compatibil mai ales cu zodiile de Foc, ca si el (Sagetatorul si Leul) si cu zodiile de Aer (Varsatorul si Gemenii, dar mai putin cu Balanta, zodia diametral opusa Berbecului pe cercul zodiacal, ceea ce face ca relatiile Berbecului cu cei nascuti in zodia Balantei sa fie foarte contradictorii, caracterizate mai mult de complementaritate decat de compatibilitate).
(-) Berbecii se potrivesc cel mai putin cu Racii si Capricornii, din cauza ca aceste zodii formeaza un aspect de cuadratura cu zodia Bebecului pe cercul zodiacal.

Berbec si Berbec
Între doi Berbeci, firi iuti, în orice clipa este posibil sa izbucneasca o ciocnire. Nu poate exista decât un singur învingator, dar niciunul dintre ei nu va accepta înfrângerea.
Relatia poate fi plina de pasiune, cu satisfactii în plan sexual, dar pentru a rezista pe termen lung este nevoie de rabdare si diplomatie din partea unuia dintre cei doi Berbeci.
Berbec si Taur
Berbecul este cam prea independent pentru un Taur. Pentru ca relatia sa dureze dincolo de atractia initiala, Berbecul va trebui sa faca compromisuri.
Chiar daca la început Berbecului i se pare ca moare de plictiseala alaturi de un Taur, cu timpul îsi da seama ca Taurul îl ajuta sa îsi gaseasca linistea si tihna.

Loading...
Berbec si Gemeni
O uniune excelenta! Se anunta o viata palpitanta, intensa din punct de vedere sexual si cu sanse de a fi durabila.
Berbecul si Gemenii sunt amândoi atât de spontani si plini de viata, încât nu au timp sa se plictiseasca împreuna.

Berbec si Rac
Pentru un Berbec, mereu dinamic si energic, Racul este mult prea sensibil si molatec. Berbecul suporta cu greu cicaleala si pesimismul Racului.
La rândul lui, Racul are mereu impresia ca este neglijat, neîntele si... neiubit.
Un cuplu cu adevarat nepotrivit, sub toate aspectele.

Berbec si Leu
Combinatia dintre un Berbec si un Leu este una dintre cele mai bune din zodiac. Aveti aceleasi preferinte, acelasi stil.
Amândoi sunteti permanent în actiune, cautând momente palpitante, dragoste si distractie.
Va potriviti de minune.

Berbec si Fecioara
Impulsivitatea Berbecului este greu de suportat pentru o Fecioara.
Pe de alta parte, pragmatismul si simtul critic al Fecioarei îl împiedica pe Berbec sa se simta în largul lui în aceasta relatie.
Nu merita sa va pierdeti timpul.
Loading...
Berbec si Balanta
Desi se spune ca extremele se atrag, Balanta este un pic cam prea comoda pentru a tine pasul cu energicul Berbec.
Dar nici Berbecul nu este tocmai persoana rafinata alaturi de care o Balanta sa fie fericita.
Cu multe compromisuri din partea ambilor, relatia ar putea functiona.

Berbec si Scorpion
Si Berbecul si Scorpionul sunt guvernati de planeta Marte, care da ritm si savoare acestei relatii.
Un singur lucru ar putea tensiona relatia: posesivitatea Scorpionului intra deseori în conflict cu dorinta de independenta a Berbecului.
Relatia poate rezista doar daca amândoi sunt maturi (în gândire, cel putin).

Berbec si Sagetator
Uniunea dintre Berbec si Sagetator poate fi placuta si durabila. Amândoi vreti sa va simtiti bine si nu luati în seama fleacurile care pe altii îi scot din minti.
Sunteti o pereche care va avea parte de o viata palpitanta si aventuroasa.

Berbec si Capricorn
Într-un cuplu format dintr-un Berbec si un Capricorn, principala problema sunt banii.
Nici nu apuca bine bietul Capricorn sa îi câstige, ca Berbecul i-a si cheltuit! Iar asta o sa-l cam scoata din papuci pe Capricorn.
Berbec si Varsator
Relatia dintre un Berbec si un Varsator nu este tocmai rea. Amândoi sunteti curiosi si cercetatori, gata sa redescoperiti lumea în fiecare zi.
Problema este ca, la un moment dat, Berbecul ajunge sa se întrebe: oare ce-o sa-i mai dea prin cap Varsatorului astazi?

Berbec si Pesti
Din punct de vedere sexual, Berbecul si Pestele ar putea forma un cuplu reusit. Dar aveti temperamente atât de diferite, încât pâna la urma relatia se împotmoleste.
Chiar cu multa rabdare din partea Berbecului (iar rabdarea nu este punctul lui forte!), toanele Pestilor ajung pâna la urma sa îl nauceasca.
Loading...



Zodia Pesti si dragostea

16 septembrie
Toleranti si iubitori, Pestii sunt foarte influentabili de catre cei din jur pentru ca le place sa le faca pe plac tuturor. Intotdeauna amabili si incantatori, sunt atrasi de cei aflati la ananghie, atat de animale cat si de persoane. Ii inteleg cel mai bine pe cei nefericiti, sunt aproape de orice suflet neajutorat, mai ingrijorati de problemele celor din jur decat de cele personale, incat multi ar putea profita de bunavointa lor. Sunt persoanele cele mai potrivitu pentru cei care doresc un umar pe care sa planga.
Pestii pot suferi de un complex de inferioritate, deoarece le lipseste increderea in fortele proprii iar sensibilitatea si timiditatea le sunt prea dezvoltate. In plan sentimental, sunt capabili sa se daruiasca total si sa se sacrifice pentru partener, dar cer mari dovezi de dragoste de la celalalt, avand nevoie de mangaieri, incurajari si alintari. Adeseori pot profita de pe urma acestei nevoi exagerate de afectiune.
Se simt atrasi de cei care au ceea ce le lipseste lor: curaj si spirit practic. Daca sunt nefericiti, se refugiaza in vicii, ajungand sa se autodistruga si sa se imbolnaveasca. Cand vor sa cucereasca sau sa atraga atentia partenerului, incearca sa faca impresie buna, dar fara a-si arata adevarata personalitate. Au capacitatea de a se dedubla foarte usor in noi si noi personalitati. Sunt imprevizibili, schimbatori si niciodata nu poti sti in ce dispozitie ii gasesti.
Loading...
Datorita bunatatii lor care poare merge pana la naivitate, Pestii pot cadea usor victime inselaciunilor sentimentale. Cand nu se simt iubiti, se descurajeaza, aluneca in pesimism si disperare, cazand in veritabile crize de anxietate.
Sunt parteneri tacuti, discreti, romantici. Isi fac mari iluzii pe plan sentimental, fiind totodata si foarte nehotarati, nestiind ce doresc cu adevarat de la celalalt. Sunt parteneri misteriosi, sensibili, intelegatori, calmi, creativi. Adesea asteapta prea mult de la partener. Au nevoie sa isi impartaseasca viata interioara cu partenerul. Isi tin ascunse sentimentele si asteapta ca partenerul sa le ghiceasca intentiile si sa patrunda in universul lor interior. Partenerul trebuie sa le respecte nevoia de liniste si chiar de singuratate uneori.
Pestii au tendinta de a se indoi de fidelitatea partenerului. Daca partenerul nu se ridica la inaltimea pretentiilor lor, pot fi foarte deceptionati. Pestii trebuie in permanenta asigurati ca sunt iubiti, prin dovezi convingatoare de dragoste - fie prin vorbe, fie prin gesturi - pentru ca simt nevoia de a fi siguri de partener. Vor sa fie alintati, rasfatati, imbatati cu cuvinte de dragoste, fara economie de cuvinte sau de mangaieri. Partenerul unui nativ din zodia Pesti trebuie sa se arate sigur pe sine, increzator, dominator. Un partener puternic, protector si de incredere le poate starni interesul din prima clipa. Nu trebuie sa li se dea motive de gelozie sau de teama, pentru ca orice urma de indoiala ii poate distruge. Le place sa fie compatimiti si sa il vada pe cel de alaturi ca este profund impresionat de suferintele lor interioare, pe care vor incerca mereu sa le povesteasca.
Loading...



Caracteristicile zodiei Pesti

16 septembrie
Zodia Pesti este o zodie feminina de apa, predominant emotionala, psihica, guvernata de planeta Neptun, planeta care sporeste imaginatia, intuitia, simtul premonitiei, sensibilitatea, receptivitatea, dar si naivitatea, influentabilitatea, nehotararea, obsesiile, lipsa de simt practic, maniile, depresiile, idealismul.Pestii sunt idealisti, cu o sensibilitate exagerata, romantici si visatori, mereu in cautarea unui sfat de la cineva, deoarece le lipseste increderea si siguranta in fortele proprii. Au tendinta de a trece prin viata idealizand situatiile, oamenii, imprejurarile, dandu-le un aspect cu totul diferit decat in realitate. Temperamentul Pestilor variaza de la optimism la pesimism intr-o clipa. Ii intereseaza atat de mult pozitia sociala, incat doresc sa isi atinga scopurile cu orice pret. Se simt vulnerabili si nervosi cand se afla pe un teren nesigur. Au o mandrie interioara ascunsa bine, dar care, cand le este in vreun fel atacata, reactioneaza puternic.
Pestii sunt timizi si rezervati, ascunzand de fapt calitati deosebite, pe care nu le pot scoate la iveala. Nu le place sa atraga atentia asupra lor, din aceasta cauza nu vor fi apreciati la adevarata valoare. Sunt fericiti numai daca se dedica altora, daca munca lor este exclusiv in beneficiul celor din jur, neglijandu-se complet pe sine. Le place sa fie mai mult singuri, retrasi, cu propriile ganduri, eventual preocupati de una dintre arte, pentru care isi dedica tot timpul. Sunt sensibili si idealisti, visator atrasi de planuri si idei nepractice. Creativi, spirituali, chiar mistici, au o dispozitie introspectiva, incat celor din jur le este foarte greu sa ii inteleaga.
Loading...





Zodia Vărsător si dragostea

16 septembrie
Prietenos si sociabil, Varsatorul este inconjurat de un mare cerc de cunostinte. Prietenii sunt foarte importanti, pentru ca ii place sa aiba discutii intelectuale cu acestia cat mai des posibil. Mai greu ii este Varsatorului sa puna bazele unei relatii intime, afective, poate pentru ca pare putin distant. In orice relatie, Varsatorul joaca mai mult rolul de amic sau tovaras de drum decat de iubit sau sot, pentru ca are nevoie de independenta. Tine la toti semenii lui intr-un mod anume, original, de aceea uneori poate fi acuzat ca isi neglijeaza familia si pe cei apropiati. Isi da seama imediat de caracterul unei persoane, deoarece nu se lasa furat de aparente. Intra repede in legatura cu strainii si le castiga simpatia.
Varsatorul abordeaza dragostea mai mult din punct de vedere rational, incercand sa combine ambele niveluri, lasandu-se condus de stimulente mentale. Ar putea avea inclinatii spre flirt, indecizie, sa traiasca pe doua planuri simultan, preferand aventurile in locul angajamentelor. Totusi, stie sa faca juraminte de loialitate daca va gasi un interlocutor cu o dispozitie senina.
Trebuie sa-si caute partenerul in locuri precum: librarii, biblioteci, scoli, prin mica publicitate (anunturi matrimoniale), corespondenta sau legaturi telefonice, printre vechii colegi de scoala, printre vecini sau la dezbateri publice, conferinte, simpozioane sau cursuri.
Loading...
Varsatorul doreste sa-si pastreze independenta si de aceea nu se ancoreaza prea puternic. Asteapta mult de la partener, avand tendinta de a-si aseza partenerul pe un piedestal inalt. Este un partener original, modern, amical si detasat, un partener care ii poate deschide celuilalt portile spre viitor. Cu el poti impartasi experiente spirituale sau cel putin interese intelectuale cu totul aparte. O mare nevoie de independenta marcheaza aceasta unire. Pentru Varsator, exista posibilitatea de a lucra la un moment dat cu un prieten care sa-i devina mai apoi partener de viata. Adeseori doreste sa isi realizeze proiectele impreuna cu partenerul.
In general, Varsatorul nu primeste atata iubire cat ofera. Isi exprima sentimentele intr-un mod original, greu de inteles uneori. Este amabil, tolerant, serviabil, simpatic in relatia cu partenerul. Pentru a-l cuceri, partenerul Varsatorului trebuie sa aiba si el o doza cat de mica de originalitate cu care sa-i atraga atentia, pentru ca, desi e apropiat de multa lume, nu e atras in plan sentimental de orisicine. Un dram de nebunie nu strica.
Partenerul unui Varsator trebuie sa ii scoata in evidenta valoarea, pentru ca Varsatorului ii place sa i se recunoasca meritele, modestia nefiindu-i deloc caracteristica.
Nu trebuie sa i se impuna reguli si conventii, pentru ca se va simti constrans si s-ar putea sa-si piarda interesul pentru partener. Este adeptul noului si al schimbarilor, este vesel si optimist, incercand sa molipseasca pe toata lumea de optimism, deci nu ii plac oamenii imbufnati si tristi. Ii plac surprizele si schimbarea, de aceea partenerul trebuie sa se schimbe din mers daca vrea sa-i stea alaturi.
Unui Varsator trebuie sa ii fie acceptata atitudinea deschisa spre toti, deci nu-i place posesivitatea. Daca are libertate si planuri de viitor, un Varsator este cel mai fericit.
Loading...




Loading...