Te iubesc...Cele două cuvinte spuse atât de des

- Te iubesc!
– Și eu.
– Și tu ce?
– Și eu te… iubesc.
Acele două cuvinte. Pe unii dintre noi îi fac atât de fericiți, pe alții îi stânjenesc. Unii le spun cu ușurință, iar alții le ocolesc cât pot de mult până ajung din nou să se ciocnească de ele. Unii le spun târziu, atunci când simt cu adevărat, alții le folosesc cu prea mare ușurință, aruncând în stânga și în dreapta cu „Te iubesc-uri” neînsemnate. Unii le spun des până devin o rutină, iar alții nu o spun deloc, lăsând sufletul celuilalt pârjolit de dorința de a le auzi.
„Te iubesc. Da, te iubesc.” – când e potrivit să o spui? După cât timp poți să o spui fără ca celălalt să creadă că o spui din obligație sau că nu o simți. Cât să aștepți până îndoiala nu apucă să încolțească în inima celuilalt, căci și-ar dori să le audă, dar nu le aude de la tine?

Iubirea se simte și fără prea multe cuvinte. Și totuși are nevoie de cuvinte. De aceste două cuvinte. Ne agățăm de ele ca de un stâlp de rezistență al relațiilor noastre în caz de cutremur emoțional. Dar ele nu ne oferă întotdeauna certitudini. De fapt, nu ne oferă niciodată certitudinea că sentimentele celuilalt sunt profunde sau sunt superficiale. A devenit mai mult un ritual, un mod de a-l asigura pe celălalt că „Azi sentimentele mele sunt neschimbate”, cu toate că uneori vântul schimbării poate a început deja să adie în suflet.

Loading...