Pierderile se transformă în victorii în timp. Ba nu. Pierderile poți să le transformi în victorii. Durerile în noi începuturi. Lacrimile și pumnii strânși în șanse noi spre oameni și experiențe. Viața ne așează pe fiecare dintre noi unde ne este locul. Nu mai cred în lucruri întâmplătoare, așa cum nu mai cred în pentru totdeauna. Nu sunt mai pesimistă odată cu vârsta, dar înțeleg perfect că totul se transformă, noi, ceilalți, ceea ce ne înconjoară. Unii sau uneori ne pierdem, alteori pierdem pentru a găsi altceva. De cele mai multe ori îi pierdem pe alții pentru a ne regăsi pe noi înșine. Ni se frâng aripile pentru ca mai târziu să ne fi învățat lecția și să o luăm de la capăt mai cunoscători și mai încrezători. Ne reîntoarcem la ceea ce eram și ne amintim de visurile mai vechi pe care unii ne-ar fi ținut în loc să le facem să devină realitate dacă n-ar fi pornit pe alt drum. Nu-i furtună fără ca apoi să iasă soarele în suflete.
Când îți e dor de ceea ce a fost, gândește-te un pic la ceea ce ești acum. Trecutul nu mai există și nici nu poate fi adus înapoi. Nici măcar viitorul nu există, iar prezentul devine deja trecut când îl conștientizezi. Rămâne ceea ce ești și te definește ca om. Nu poți să devii fără a te schimba. Nu există schimbare fără obstacole.
Ceea ce te definește în prezent este suma a ceea ce ai ales sau ți-a fost scris chiar și atunci când ai fi dat orice să se întâmple altfel. Toate se aștern și fiecare lasă o urmă în noi. Ne modelăm un urmă întâlnirilor avute, evoluăm, cădem, ne ridicăm, o luăm de la capăt, ne e rău, apoi iar bine, ne doare și apoi simțim că suntem dumnezei și că putem cuceri lumea. De fapt, balanța pierderilor și a câștigurilor înclină după cum vrem noi să o setăm. Suntem singurii care putem alege să punem punct relațiilor nocive, cei care avem puterea de a nu ne mai agăța de cineva care nu iubește pe măsura a ceea ce primește, singurii care trebuie să învățam să ne iubim atât de mult încât să ne respectăm, să nu ne dăm oricum, să nu ne pară rău după cei care ne-au rănit. I-am pierdut pentru a nu uita de noi.
Relația pe care o avem cu noi înșine este piatra de temelie prin labirintul exitenței noastre. Liniștea interioară nu depinde de cineva. Putem fi bine singuri, așa cum putem fi singuri în doi sau alături de mulți prieteni. Echilibrul minții înseamnă să pui în armonie ceea ce ești cu ceea ce simți, să poți oferi iubire și celui mai mârșav om, să poți spune nu, să fugi de lucrurile mici, să adormi împăcat cu ceea ce ai făcut, să te desprinzi de ziua de ieri și să lași să plece pe oricine fără a dramatiza. Oamenii vin și pleacă, iubirea se schimbă, noi ne rămânem. Să nu uităm să ne facem bine și să conștientizăm că, atât timp cât suntem încă aici și avem putere, orice lucru bun ni se poate întâmpla și oricând putem găsi acel suflet care să ne facă să plutim de fericire liberi fiind!
