Abonează-te la postările mele

Translate

Îți mulțumesc mamă!


Îți mulțumesc c-ai făcut om din mine, mamă! Cu vorba bună, cu pedeapsa și chiar cu palma.
Îți mulțumesc că ai fost puternică și că m-ai ținut la tine în brațe până m-ai făcut om mare.
Îți mulțumesc că ai pus piciorul în prag atunci când a trebuit și nu mai târziu, chiar dacă te-am rănit spunându-ți că ești oricum numai o mamă bună nu.
Îți mulțumesc că mi-ai păstrat mie ce e mai frumos, din lume și din tine și că te-ai străduit să mă protejezi de urâțenia lumii. După aceea, m-am aruncat de bunăvoie în prăpastie.
Îți mulțumesc că mi-ai insuflat bunătate, cinste și multe alte valori prin exemplul personal. Din păcate, nu am luat tot ce e mai bun de la tine, dar încă mă străduiesc să devin un eu mai bun.
Îți mulțumesc că mi-ai arătat ce înseamnă prietenia. Cu timpul mi-am dat seama că în afară de tine, doar pe mine mă mai am ca prieten.
Îți mulțumesc că m-ai iubit și mă iubești peste măsură.
Îți mulțumesc pentru atât de multe lucruri, mamă, dar cel mai mult îți mulțumesc c-ai făcut om din mine. Cu glasul tău blând sau cu asprime ai reușit să sădești în mine baza unui caracter de om care pune seara capul pe pernă fără mustrări de conștiință. Viața și propriile mele alegeri m-au modelat și ele, însă baza omului care sunt astăzi este opera ta.
Îți mulțumesc, mamă! Îți mulțumesc că ești și îți mulțumesc că sunt!
Loading...
Loading...