Abonează-te la postările mele

Translate

Sunt momente în viaţă când trebuie să renunţi

Sunt momente în viaţă când trebuie şi e mai bine să renunţi.
Să renunţi la o iubire care îţi face mai mult rău decât bine. O iubire ce ştie doar să rănească şi să doară. O iubire… bolnavă. Să renunţi, dar nu înainte de a lupta. Totuşi, o bătălie în care doar unul din doi alege să lupte e o bătălie pierdută din start. Unul, nu e niciodată suficient când vine vorba de DOI.
În orice luptă dreaptă trebuie să ştii când e cazul să te retragi. Şi cu inima făcută zob să pleci. Oricât de crunt ar durea sau cât de greu îţi va fi să iei decizia de a pleca din locul unde nu mai e loc pentru tine şi pentru iubirea ta, trebuie să o faci. Spre binele tău.
Loading...
Nu cerşi iubire, nu deveni disperat şi nu gravita în jurul celui care nu te mai vrea. Pentru că dacă nu te mai vrea, nu te vrea şi pace. Nu îl sili să te accepte doar pentru că nu ai puterea de a lua tu „decizia”.
În final, e posibil să nu mai rămână loc nici de un amărât de „bună ziua”…
Fiecare om are o limită de suportabilitate. Iar atunci când o depăşeşti, nu faci decât să îţi calci în picioare propria inimă. Și ce poate fi mai dureros decât asta?!
Am renunţat atunci când m-am simţit în plus, am renunţat atunci când sentimentul de care mă agăţasem dispăruse, nu ştiu când, nu ştiu cum, nu ştiu din vina cui. Am renunţat pentru mine. Am renunţat pentru a mă putea vindeca şi a putea să o iau de la capăt. Am renunţat pentru că m-am simţit mai bine singură eu cu mine decât singură eu alături de altcineva.
Am renunţat nu pentru că nu am iubit suficient sau pentru că am fost atât de slabă încât să nu pot continua lupta.
Am renunţat pentru că am fost suficient de puternică să lupt cu toate armele până m-am convins că victoria o voi avea
doar distantandu-mă.
Loading...

Loading...