În a doua fază apare dorul, căutare, tristețea, teama, rușinea, vinovăția și disperarea – copilul resimte lipsa speranței, se retrage și devine apatic.
În cea de-a treia fază copilul se detașează și poate transfera atașamentul emoțional față de persoana pierdută asupra unuia sau mai mai multor adulți din viata lui: rudă, bonă, profesor.
Deși este un subiect neplăcut și deseori evitat de părinți, este important să discutăm cu copiii despre moarte, folosind informații adaptate nivelului lor de dezvoltare psiho-emoțională și de înțelegere.
Din punct de vedere al dezvoltării psiho-emoționale, de abia după vârsta de 9 ani un copil are capacitatea psihică de a înțelege faptul că moartea este un fenomen ireversibil.
Loading...
Copiii pot începe să se teamă să doarmă singuri, pot deveni agresivi, sau pot avea un comportament disruptiv (țipă, lovește, intră în opoziție) acestea fiind indicii ce arată un dezechilibru în gestionarea emoțiilor.
Copilul poate începe să își dorească să știe în permanență unde este persoana de care se simte cel mai detașat, vorbește mult despre cel decedat sau, dimpotrivă, decesul devine un subiect tabu.
Totodată, el poate să nu se mai concentreze la fel de bine la școală sau asupra temelor sau să izbucnească în plâns din senin, aparent fără motiv.
Explicarea decesului este necesar a fi simplă, dar onestă, să îi vorbim copilului în mod cât mai deschis și pe înțelesul său despre moarte și despre persoana decedată, îl încurajăm să vorbească, să își exprime emoțile și să plângă.
Este foarte important ca persoanele din proximitatea copilului să fie prezente și implicate în viața acestuia deoarece, în urma traumei suferite deja și a separării de persoana decedată, sentimentul de nesiguranță al copilului poate fi amplificat și poate decelera într-o tulburare de tip afectiv cum ar fi anxietatea de separare sau teama de abandon.
Loading...
